Alianţa USR PLUS propune patru noi secretari de stat

Alianţa USR PLUS propune patru noi secretari de stat şi un subsecretar de stat pentru poziţiile care îi revin în cadrul ministerelor, în urma negocierilor din coaliţia de guvernare.

Potrivit unui comunicat de presă al formaţiunii, la Ministerul Culturii a fost propusă secretar de stat Iulia Popovici, „critic şi curator de artele spectacolului, expert în programe culturale româneşti şi europene, autoare de cărţi despre sectorul cultural independent”. În 2016 a fost consilier al ministrului Culturii, Corina Şuteu, iar în ultimii 15 ani, a fost redactor al revistei „Observator cultural”.

 

Pentru Ministerul Educaţiei a fost propus secretar de stat Radu Szekely, „fondatorul Şcolii Finlandeze de la Sibiu, cu o experienţă de peste 20 de ani în educaţie, din care 15 ani în sistemul de educaţie finlandez”. În comunicat se precizează că, din 2007, Radu Szekely este expert consultant al Comisiei Europene, în domeniul Educaţie şi Cultură şi în domeniul Tineret şi Cercetare.

 

De asemenea, Alianţa USR PLUS l-a propus secretar de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului pe Adrian-Ştefan Cârstea, „absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti şi de 15 ani antreprenor, pasionat de sport”, în vreme ce la Ministerul Energiei a fost propus Vlad Sinca, „economist cu o experienţă de zece ani în domeniul energiei, în poziţii de management la diferite companii”.

 

 

În comunicat se mai arată că la Ministerul Afacerilor Externe a fost propus subsecretar de stat Mihai Sandu, fost consilier în Administraţia prezidenţială şi expert în Parlament şi în Ministerul Afacerilor Externe, care „se bucură de o experienţă şi expertiză bogată în domeniul politicii externe”.

 

Sursa citată mai precizează că în zilele următoare, Alianţa USR PLUS va definitiva lista de propuneri pentru toate poziţiile de demnitate publică.

„Pentru ocuparea funcţiilor politice care au revenit USR PLUS în urma negocierilor din coaliţie, conducerea USR PLUS a lansat la începutul lunii ianuarie un apel de candidaturi, deschis atât membrilor de partid, cât şi experţilor din afara partidului, pentru a alege cei mai buni oameni în funcţii publice”, se mai arată în comunicatul de presă. AGERPRES