Polonia va prelungi restricţiile până pe 14 februarie pentru a limita răspândirea noului coronavirus, însă va deschide muzee şi magazine în centre comerciale săptămâna viitoare, a declarat joi ministrul sănătăţii Adam Niedzielski, relatează dpa.
Un număr limitat de persoane va putea merge în mall-uri, muzee şi galerii, care urmează să se redeschidă luni, a precizat Adam Niedzielski pentru presă la Varşovia.
Muzeele şi galeriile au fost închise până acum, la fel ca majoritatea magazinelor în centrele comerciale. Unele sunt deschise, totuşi, între care magazine alimentare şi farmacii. Polonia va elimina, de asemenea, intervalele orare pentru cumpărături stabilite pentru persoanele în vârstă.
Alte măsuri în vigoare vor fi prelungite cu încă două săptămâni, până pe 14 februarie, a spus Niedzielski, între care continuarea învăţământului la distanţă pentru elevii cu vârsta peste 10 ani. Hotelurile, pârtiile de schi, sălile de sport şi piscinele vor rămâne închise, în timp ce restaurantelor li se va permite să servească în continuare în regim de catering.
Polonia continuă să raporteze câteva mii de cazuri noi de COVID-19 zilnic. Joi, au fost raportate peste 7.100 de cazuri noi şi 389 de decese asociate coronavirsului. Bilanţul deceselor în Polonia depăşeşte 36.400.
Ţara continuă campania de vaccinare pe fondul îngrijorărilor legate de ritmul lent al inoculărilor cauzat de insuficienţa dozelor. Polonia vaccinează în prezent personalul medical şi persoanele peste 70 de ani. Până acum, peste un milion de doze de vaccin au fost administrate. Circa 150.000 de persoane au primit două doze de vaccin.AGERPRES