Breaking News

Arhiepiscopul Aurel Percă solicită păstrarea orelor de religie în întreg învăţământul preuniversitar din România

Arhiepiscopul Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, preşedintele Conferinţei Episcopilor Catolici din România (CER) şi preşedinte al Comisiei pentru Învăţământ din cadrul CER, se pronunţă pentru păstrarea orelor de religie în întreg învăţământul preuniversitar din România.

Potrivit unui comunicat al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, pe 22 ianuarie, IPS Aurel Percă a transmis o adresă către ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, solicitând, în numele Conferinţei Episcopilor Catolici din România, păstrarea orelor de religie în întreg învăţământul preuniversitar din România.

„În contextul în care societatea contemporană se confruntă cu foarte multe provocări, Biserica Catolică din România urmăreşte cu mare atenţie propunerile planurilor cadru pentru clasele de liceu, aflate în dezbatere publică. Ne exprimăm pe această cale întreaga noastră susţinere a orei de religie în învăţământul din România cu câte o oră pe săptămână pentru toate filierele, profilurile şi specializările”, afirma arhiepiscopul în documentul transmis către ministrul Educaţiei.

Solicitarea venea în contextul în care Ministerul Educaţiei, prin Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, a lansat în dezbatere publică proiectele planurilor-cadru pentru învăţământul liceal şi profesional, care vor intra în vigoare gradual, începând cu clasa a IX-a a anului şcolar 2021 – 2022, iar propunerile planurilor cadru pentru filierele tehnologică şi profesională au în vedere reducerea sau chiar eliminarea orei de religie.

Amintind că aceeaşi temă a fost abordată miercuri, în cadrul unei dezbateri organizate de Comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi Sport ale Parlamentului, „în spiritul îndelungatei tradiţii educaţionale a Bisericii Catolice din România, în ale cărei instituţii de învăţământ s-au format numeroase personalităţi de toate confesiunile”, Aurel Percă explică poziţia Bisericii Catolice din România cu privire la tema acestei dezbateri publice.

„Întrucât orele de religie contribuie la formarea spirituală şi morală a oricărei persoane, dorim ca nu doar în filiera vocaţională, profil teologic, ci şi pentru celelalte filiere, profiluri şi specializări, ele să fie păstrate întregi şi nu înjumătăţite sau eliminate. Mai mult, dorim ca orele de religie să fie păstrate în trunchiul comun, pentru a se putea realiza în Planurile cadru ale învăţământului primar, gimnazial, liceal şi profesional o bună corelare cu celelalte discipline şcolare. Altfel, elevii ar fi privaţi de un drept constituţional, acela de a participa la orele de religie (art. 18, § 1), fiecare în funcţie de confesiunea căreia îi aparţine. Păstrarea orei de religie ajută la crearea unei ‘culturi a convieţuirii’, respectându-se identităţile şi formele de apartenenţă, printre care se numără şi apartenenţa eclezială”, consideră arhiepiscopul, potrivit sursei citate.

Şi Patriarhia Română doreşte păstrarea numărului de ore de religie în învăţământul preuniversitar, a afirmat, miercuri, episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul în cadrul dezbaterii organizate de comisiile de specialitate din Parlament.

„Patriarhia arată un interes cu totul deosebit învăţământului în general şi, desigur, învăţământului religios în special. (…) Considerăm că trebuie susţinută această solicitare a noastră ca să se păstreze o oră pe săptămână la toate cele trei filiere ale învăţământului preuniversitar, iar dacă vor exista la cel profesional anumite diminuări, dorim ca religia să fie tratată ca şi celelalte discipline umaniste, pentru că s-ar crea această frustrare de discriminare”, a spus Varlaam Ploieşteanul.

Episcopul-vicar a salutat propunerile planurilor cadru puse în dezbatere publică, care prevăd păstrarea la filiera teoretică de liceu a unei ore de religie pe săptămână pe durata întregului an şcolar.

„Însă la filiera tehnologică există trei variante propuse iar Biserica agreează pe cea dintâi, care crede că este posibilă păstrarea unei ore întregi de religie şi la această filieră. Celelalte două variante reduc la jumătate această oră. La filiera profesională, de asemenea, există trei variante. Din păcate, toate trei propun diminuarea orei de religie până la desfiinţarea ei, în una din cele trei variante. Noi considerăm că ar trebui să găsim soluţii cât să păstrăm şi la aceste două filiere o oră întreagă, ţinând cont de importanţa acestei discipline pentru formarea tinerilor pentru o societate modernă, care nu înseamnă doar tehnologie, ci înseamnă şi cultură şi spiritualitate şi din această perspectivă disciplina nu poate fi înlocuită cu o alta”, a arătat episcopul-vicar patriarhal. AGERPRES