Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene şi de abrogare a Deciziei 2014/335/UE, Euratom, adoptată la Bruxelles.
Pe 3 februarie, Guvernul a aprobat proiectul de lege privind sistemul de resurse proprii ale UE, potrivit căruia nivelul contribuţiei României pentru anul 2021, conform scrisorii rectificative a bugetului UE pe 2021, este de 2,357 miliarde de euro (aproximativ 11,549 miliarde de lei).
„Prin această decizie, Comisia creşte temporar plafonul de resurse proprii de la 1,20% la 1,40% din Venitul Naţional Brut (VNB), utilizând astfel spaţiul creat între acest plafon şi cel de plăţi (spaţiul intitulat garanţii/headroom) pentru operaţiuni de împrumut (Next Generation EU)”, menţiona Ministerul Finanţelor la acea dată.
Potrivit sursei citate, noua decizie privind sistemul de resurse proprii ale Uniunii Europene (2020/2053) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2021, însă prevederile sale se aplică numai după ratificarea sa de către toate statele membre şi sunt direct aplicabile statelor membre, fără a mai fi necesară transpunerea lor în legislaţia naţională. După ratificarea noii decizii, Comisia Europeană va recalcula contribuţiile statelor membre pentru perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2021 şi data intrării în vigoare.
„Aprobarea de către Guvern şi ratificarea de către Parlament a Deciziei (UE, EURATOM) 2020/2053 a Consiliului din 14 decembrie 2020 privind sistemul de resurse proprii al Uniunii Europene sunt condiţii necesare pentru operaţionalizarea PNRR şi obţinerea sumelor pentru prefinanţare. Comisia Europeană va putea acorda prefinanţările doar după aprobarea în parlamentele tuturor statelor membre a deciziilor pentru resurse proprii. Aşadar, am solicitat utilizarea procedurii de urgenţă în Parlament pentru adoptarea acestei decizii”, declara şi ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare.
În comunicat se precizează că nivelul contribuţiei României pentru anul 2021, conform scrisorii rectificative a bugetului UE pe 2021, este în cuantum de 2.356.894.717 euro (aproximativ 11.548.784.113 lei).
Consiliul European din decembrie 2020 a ajuns la un acord în ceea ce priveşte Cadrul Financiar Multianual (CFM) 2021-2027 şi pachetul de reconstrucţie Next Generation EU (NGEU). Liderii europeni au agreat un pachet final, compus din CFM clasic, cu un cuantum de 1.074 miliarde de euro şi din Planul European de Relansare Economică/NGEU, în valoare de 750 miliarde de euro, cu o proporţie de granturi, în valoare de 390 miliarde de euro şi împrumuturi, în valoare de 360 miliarde de euro.
Pentru a face posibilă operaţionalizarea instrumentului de relansare economică (NGEU), Comisia a modificat Decizia privind resursele proprii. Astfel, Comisia Europeană este împuternicită să împrumute fonduri de pe pieţele de capital, în numele statelor membre.
Potrivit prevederilor Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România trebuie să aplice regulile şi metodologia de constituire a bugetului Uniunii Europene prin sistemul resurselor proprii, potrivit prevederilor Articolului 311 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care prevede că: „bugetul este finanţat integral din resurse proprii”.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 76(3) din Constituţia României, republicată, este necesară solicitarea dezbaterii şi adoptării de către Parlament în procedură de urgenţă a proiectului de lege, pentru a putea accesa fondurile aferente instrumentului de relansare economică. AGERPRES