Acţiunile Agroland Business System, societatea care operează cea mai extinsă reţea de magazine agricole din România, vor fi listate luni pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti şi vor fi tranzacţionate sub simbolul AG.
Potrivit unui anunţ al BVB, deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare de luni va fi dedicată listării acestor acţiuni.
Discursul de deschidere a şedinţei va fi susţinut de preşedintele BVB, Radu Hanga, urmat de directorul general şi acţionar majoritar al Agroland, Horia Cardos, şi directorul general adjunct al TradeVille, Ovidiu Dumitrescu.
Evenimentul va avea loc online, începând cu ora 10:00.
Compania a derulat în noiembrie 2020 un plasament privat prin care a atras 7,9 milioane lei de la investitori. În cadrul plasamentului privat au fost scoase spre vânzare 1,7 milioane de acţiuni, iar investitorii au plasat ordine de subscriere pentru 8,5 milioane de acţiuni, în valoare cumulată de 38,5 milioane lei, ceea ce a depăşit de aproape cinci ori oferta.
Deşi iniţial fusese programat pentru perioada 18 noiembrie – 2 decembrie 2020, plasamentul a fost încheiat anticipat încă din prima zi. Cele 1,7 milioane de acţiuni au fost alocate pro-rata către 137 de investitori, dintre care trei investitori instituţionali şi 134 de investitori de retail. Astfel, investitorii care au participat în cadrul plasamentului deţin cumulat 15% din acţiunile Agroland.
În urma plasamentului privat, Agroland a obţinut o capitalizare anticipată de 52,9 milioane de lei (10,8 milioane de euro).
TradeVille a intermediat plasamentul privat şi, totodată, listarea societăţii pe piaţa AeRO, în calitate de Consultant Autorizat. TradeVille va continua să asiste Agroland în următoarele 12 luni, ulterior listării, pentru îndeplinirea cerinţelor de raportare şi informare a investitorilor. AGERPRES