Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a afirmat, vineri, că filmul regizat de Radu Jude „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, laureat cu Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, va atrage atenţia publicului din ţara noastră şi va redeschide apetitul pentru peliculele autohtone.
„Felicit echipa care a contribuit la realizarea lungmetrajului ‘Babardeală cu bucluc sau porno balamuc’ regizat de Radu Jude, producător Ada Solomon, pentru obţinerea marelui premiu Ursul de Aur al celei de-a 71-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Este un film care va atrage atenţia publicului român şi va redeschide apetitul pentru filmele autohtone! Totodată, mă bucur ca Premiul Fipresci a ajuns la Brother’s Keeper, regia Ferit Karahan, coproducţie Turcia – România. Felicitări Flama Booking – Alexandru Crăciun”, a declarat Gheorghiu, pentru AGERPRES.
Juriul internaţional al Festivalului de la Berlin, alcătuit din şase regizori premiaţi în trecut cu marele trofeu la Berlinală, între care Adina Pintilie, a anunţat vineri câştigătorii competiţiei. Trofeele vor fi acordate într-o gală ce va avea loc în luna iunie a acestui an. AGERPRES