Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a felicitat luni pe rusoaice de 8 martie, Ziua Internaţională a Femeii, o aniversare care în această ţară nu are substrat politic şi nu este folosită pentru formularea de revendicări feministe, în ciuda unui număr semnificativ de cazuri de violenţă de gen, remarcă EFE.
„Astăzi, în fiecare cămin, în fiecare familie, se aud cuvinte sincere pline de recunoştinţă şi tandreţe. Li le spunem mamelor, bunicilor, soţiilor, surorilor, fiicelor, prietenelor şi colegelor noastre”, a declarat Putin într-o intervenţie televizată cu prilejul zilei de 8 martie.
Preşedintele rus a apreciat că „tradiţia de a sărbători 8 martie creează o stare de spirit specială pentru toţi, care simbolizează sosirea primăverii, revendică rolul femeii în viaţa noastră, în păstrarea valorilor reale care au existat dintotdeauna şi care, sper eu, se vor menţine, ca o orientare morală care să ne inspire”.
Şeful statului rus le-a felicitat îndeosebi pe femeile care lucrează în sectorul sanitar, evidenţiind condiţiile grele de muncă în timpul pandemiei, în timpul cărora femeile manifestă „bunătate spirituală şi profesionalism”.
„Le mulţumesc tuturor femeilor, medici şi angajate în domeniul sanitar, infirmiere şi îngrijitoare, tuturor acelora care salvează vieţi şi au grijă de bolnavi în zonele ‘roşii’, ca parte a echipajelor de pe ambulanţe, în spitale şi policlinici”, a mai declarat Putin, care a amintit că „sensibilitatea, implicarea, atenţia plină de grijă sunt uneori la fel de necesare precum medicamentele”.
În Rusia, 8 martie este zi de sărbătoare naţională în care în mod tradiţional femeile sunt felicitate şi li se dăruiesc flori. EFE notează că în Rusia nu există totuşi o lege specifică privind violenţa de gen şi nici statistici oficiale, cu toate că mii de femei sunt ucise în fiecare an de către partenerii lor.
Un raport publicat în februarie de un grup de asociaţii de femei releva că, în 2018, aproape 5.000 de decese au avut o legătură cu violenţa de gen, iar datele oficiale arată că 253 de femei au fost ucise de partenerii lor în acelaşi an.
Avocata poporului, Tatiana Moskalkova, a dezvăluit că circa 60.000 de femei primesc asistenţă de specialitate în fiecare an în centrele de resort şi a cerut creşterea numărului acestui tip de instituţii în întreaga Rusie.
La rândul lor, autorii unui proiect de lege privind prevenirea violenţei de gen au declarat că actul normativ va fi prezentat în parlament după alegerile legislative din luna septembrie a acestui an.AGERPRES