“Explozie” de cazuri noi de coronavirus la Iaşi. 215 infecţii în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 215 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 (din care 120 în municipiul Iaşi), în creştere faţă de ultima raportare, numărul total de infecţii de la începutul pandemiei şi până în prezent ajungând la 35.169, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.905 au fost externate (cu 17 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 619.  Până vineri, 12 martie, pe teritoriul României au fost confirmate 850.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre acestea, 777.715 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi, iar 21.360 au decedat, din care 108 în ultimele 24 de ore. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 5.010 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în scădere faţă de ziua anterioară. Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Bucureşti (739), urmat de Timiş (339), Cluj (291), Constanţa (286), Ilfov (273), Braşov (249), Iaşi (215), Huneadoara (153), Galaţi (135), Neamţ (121), Sibiu (114), Mureş (109), Arad (106), Dolj (103) şi Alba (101). În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (137.801), urmat de Timiş (42.983), Cluj (42.878), Iaşi (35.169), Braşov (34.433), Constanţa (33.981) şi Ilfov (33.428). (E.M.)