Breaking News

Anca Dragu: România rămâne profund ataşată respectării statului de drept

România rămâne profund ataşată respectării statului de drept ca valoare fundamentală a proiectului european şi acţionează în deplină conformitate cu principiile statului de drept, a declarat, miercuri, preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Dragu a transmis, la videoconferinţa cu vicepreşedintele Comisiei Europene Vera Jourova, că Parlamentul României va acţiona pentru realizarea angajamentelor ţării noastre asumate în contextul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

„Salut publicarea de către Comisia Europeană a primului raport privind statul de drept. Respectarea acestor principii care guvernează statul de drept reprezintă un aspect esenţial pentru statele membre ale Uniunii Europene, fiind o condiţie sine qua non pentru funcţionarea corectă şi eficientă a democraţiei în statele membre. Este o perioadă dificilă pentru Europa şi unele state membre se confruntă cu provocări privind statul de drept, iar raportul comisiei reprezintă un instrument valoros de prevenţie. Considerăm că implementarea la nivel general european al noului mecanism are un rol preventiv, de identificare timpurie a evoluţiilor privind statul de drept, permiţând reflectarea atât a situaţiei generale la nivelul Uniunii, cât şi a modului în care este inclus fiecare stat membru în tabloul general european”, a afirmat Dragu.

Ea a apreciat că în procesul de identificare a unor soluţii la problemele cu care se confruntă statele membre este esenţială promovarea schimbului de experienţă naţională şi de bune practici.

„România rămâne profund ataşată respectării statului de drept ca valoare fundamentală a proiectului european şi acţionează în deplină conformitate cu principiile statului de drept. Vă asigur de angajamentul Parlamentului României de a acţiona potrivit competenţelor specifice în realizarea angajamentelor României asumate în contextul MCV, respectiv în conexiune cu noul raport general privind statul de drept. De altfel, această viziune este inclusă în mod explicit în programul de guvernare al coaliţiei de guvernare. Apreciem că aceste elementele care au fundamentat să primul raport, cu implicarea tuturor statelor membre şi a instituţiilor europene, trebuie să stea şi la baza elaborării şi dezbateri celui de al doilea raport anual al Comisiei, prevăzut pentru anul acesta, pentru iulie 2021”, a adăugat Dragu.

La videoconferinţa cu vicepreşedintele Comisiei Europene Vera Jourova participă şi preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban, alţi reprezentanţi ai Parlamentului. AGERPRES