SUA au somat miercuri Turcia să renunţe la sistemul de apărare antirachetă cumpărat din Rusia şi s-au declarat preocupate de retragerea Ankarei din convenţia internaţională asupra protecţiei femeilor, a anunţat un purtător de cuvânt american, citat de AFP.
Secretarul de stat Antony Blinken a formulat această cerere şi şi-a exprimat preocupările omologului său turc Mevlut Cavusoglu în cadrul unei întrevederi în timpul reuniunii NATO de la Bruxelles, a precizat purtătorul său de cuvânt, Ned Price.
„Secretarul de stat Blinken a cerut Turciei să nu păstreze sistemul de apărare antirachetă rusesc S-400, declarându-se preocupat de retragerea Turciei din Convenţia de la Istanbul asupra prevenirii şi luptei împotriva violenţei faţă de femei şi violenţei domestice şi a subliniat importanţa instituţiilor democratice şi a respectării drepturilor omului”, a declarat Ned Price după întrevedere.
„Nu este un secret pentru nimeni că noi avem dispute cu Turcia, în special cu privire la S-400 (un sistem antirachetă rusesc) şi la unele acţiuni întreprinse, inclusiv în Mediterana orientală. Nu este un secret nici că Turcia este un aliat de mult timp şi apreciat şi un aliat pe care avem, cred, un mare interes să-l păstrăm ancorat în NATO”, a declarat Antony Blinken marţi, în cursul unei discuţii cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Foto: (c) YVES HERMAN POOL/EPA
Washingtonul consideră că rachetele S-400 ruseşti sunt „incompatibile cu echipamentul NATO, ele ameninţă securitatea tehnologiei NATO şi nu sunt conforme angajamentelor Turciei în calitate de membră a Alianţei”.
SUA au interzis în decembrie atribuirea oricărui permis de export de arme către SSB, agenţia guvernamentală turcă însărcinată cu achiziţiile de echipamente militare, pedepsind Ankara pentru achiziţionarea sistemului S-400.
Turcia a fost îndepărtată din programul de fabricare a avionului de luptă american de ultimă generaţie F-35, apreciind că S-400 ar putea dezvălui secrete tehnologice. În replică, Ankara a discutat cu Moscova pentru a cumpăra avioane de luptă ruseşti, s-a aflat dintr-o sursă diplomatică europeană.
Blinken se alătură astfel preocupărilor exprimate de numeroşi aliaţi, membri ai UE.
Liderii Uniunii Europene urmează să definească joi poziţia lor faţă de Turcia în cursul unui summit.
Ei vor opta pentru un demers „progresiv, condiţional şi reversibil”, punând Ankara sub supraveghere până la viitorul lor summit în iunie, a anunţat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, în scrisoarea sa de invitaţie la summit.AGERPRES