Kelemen Hunor: Urmează o perioadă dificilă, întrucât valul trei al pandemiei de COVID-19 a ajuns şi în România

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat joi, la Miercurea Ciuc, că urmează o perioadă dificilă, întrucât valul trei al pandemiei de COVID-19 a ajuns şi în România, el arătând că trebuie să fim conştienţi că foarte multe lucruri depind de noi.

„Ne aşteaptă o perioadă dificilă. Sunt convins că împreună vom reuşi să trecem peste această perioadă. Valul trei a ajuns şi în România şi dacă ne uităm ce se întâmplă în Ungaria şi chiar în Slovacia, Austria, Germania, Franţa chiar, ce restricţii sunt acolo, atunci putem spune că nici noi nu vom fi feriţi de valul trei. Deocamdată nu există o explozie a cazurilor zilnice, dar dacă ne uităm la Terapie intensivă deja există o aglomerare şi o presiune asupra sistemului sanitar. (…) Ce se va întâmpla, dacă incidenţa va creşte sau nu va creşte, dacă va fi o presiune mai mare pe spitale sau nu, în mare măsură depinde de noi. Noi am spus că nu vom merge în direcţia unui lockdown total, sunt nişte măsuri care asigură acea distanţare şi acea posibilitate de a nu se aglomera în spaţii publice, prin care putem ţine sub control pandemia”, a spus Kelemen Hunor.

Având în vedere că urmează Paştele catolic şi apoi cel ortodox, ocazie cu care familiile se reunesc, vicepremierul a avertizat că trebuie să fim foarte atenţi, pentru a ne putea întâlni şi în anii viitori cu cei dragi.

„Sigur, anul viitor vom avea Paşti din nou, vom avea şi peste doi ani, important este să fim şi noi, să nu se întâmple fără noi. Am discutat cu reprezentanţii tuturor cultelor, acum zece zile, la Guvern şi am ajuns la concluzia că slujbele pot fi ţinute, în ziua de sâmbătă spre duminică nu vor fi restricţii până la 2 dimineaţa şi la Paştele ortodox la fel. Acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să fim atenţi, dar intenţia este să abordăm echilibrat, raţional şi cu măsură bine cugetată această perioadă. Eu sunt convins că, după ce am trecut de anul trecut, până azi, cu experienţa pe care am dobândit-o, marea majoritate a oamenilor vor înţelege că e ok să ne întâlnim, dar este la fel de important să ne putem întâlni şi peste un an. Sigur, vaccinarea ne ajută, dar suntem încă departe de a spune că am ajuns la 65 – 70% de cetăţeni vaccinaţi, de aceea: atenţie, grijă, responsabilitate. Deciziile pe care le-am luat nu le-am luat de plăcere. Încercăm să găsim, prin aceste decizii nuanţate, o metodă prin care reuşim să ne păstrăm şi libertatea, dar şi sănătatea putem ocroti. Sunt convins că marea majoritate a cetăţenilor sunt extrem de conştienţi şi responsabili şi ştiu ce au de făcut”, a arătat Kelemen Hunor.

Acesta se află într-o vizită de lucru în Harghita, împreună cu miniştrii UDMR Cseke Attila, Tanczos Barna şi Novak Eduard, cei patru având întâlniri cu reprezentanţii comunităţilor locale şi ai diverselor instituţii. AGERPRES