Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine simplificarea sistemului de licenţiere, proiect derulat de Consiliul Concurenţei şi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis joi AGERPRES.
Alexandru Nazare a participat joi la reuniunea de finalizare a proiectului „Redimensionarea completă a sistemului de licenţiere din România”, care vizează sprijinirea României în modernizarea sistemului de licenţiere, consolidarea capacităţii instituţiilor de licenţiere şi alinierea sistemului de licenţiere cu cele mai bune practici internaţionale.
Ministrul Finanţelor a subliniat că susţine procesul de digitalizare pentru eliminarea aprobărilor inutile, în vederea reducerii poverilor administrative care afectează mediul de afaceri.
„Felicit echipa de implementare a acestui proiect şi susţin iniţiativa de digitalizare şi debirocratizare prin eliminarea documentelor, avizelor şi aprobărilor inutile, în vederea reducerii poverilor administrative care afectează mediul de afaceri. În acest sens, consider că autorităţile statului român trebuie să colaboreze eficient pentru susţinerea şi simplificarea iniţiativelor private. Aş dori, de asemenea, să mulţumesc echipei OCDE care a colaborat îndeaproape cu autorităţile române pentru implementarea acest proiect şi a oferit informaţii utile despre cele mai bune practici în domeniu. România a înregistrat progrese semnificative în procesul de aderare la OCDE şi ne bucurăm de sprijinul multor membri. Aderarea României la OCDE este un obiectiv important pentru ţara noastră şi voi face toate eforturile necesare pentru a-l îndeplini”, a menţionat Alexandru Nazare.
Prin intermediul acestui proiect se abordează blocajele cheie şi problemele sistemice ale actualului sistem de licenţiere şi se realizează o oportunitate pentru Guvernul României de a pune în aplicare o platformă digitală de acordare a licenţelor de afaceri, platformă de care ar putea beneficia întreprinderile, antreprenorii şi instituţii publice, se precizează în comunicatul Ministerului Finanţelor. AGERPRES