FC Viitorul – Poli Iaşi 1-2. Ieşenii reintră în lupta pentru evitarea retrogradării

Politehnica Iaşi păstrează şanse pentru salvarea de la retrogradare, după ce joi seara, în restanţa contând pentru etapa a XXIV-a, de la Ovidiu, elevii lui Nicolo Napoli au învins cu scorul de 2-1 (0-0) pe FC Viitorul. Moldovenii au făcut una dintre cele mai bune partide din acest sezon, în faţa unei formaţii departe de pretenţiile Ligii 1. Nicolo Napoli a pregătit foarte bine meciul de la malul mării, în ciuda faptului că a trebuit să facă unele improvizări în echipă, prin introducerea argentinianului De Iriondo în mijlocul apărării, în locul grecului Nikos Baxevanos, suspendat, şi a lui Doru Popadiuc la mijloc, în locul lui Platini, şi el fără drept de joc pentru acumularea de cartonaşe. Mutările făcute de Italian s-au dovedit a fi, în final, inspirate, atât De Iriondo cât şi Popadiuc, pe partea dreaptă, fiind printre cei mai buni jucători ai oaspeţilor. În plus, tehnicianul Iaşului i-a găsit, în sfârşit, se pare, locul potrivit lui Floriano Vanzo, belgianul jucând, de asemenea, fără cusur, în faţa apărării, alături de Passaglia. În atac, oaspeţii i-au avut drept piese de bază pe Djuranovic şi Calcan, cei doi hărţuind efectiv apărarea gazdelor. Scorul a fost deschis în min. 51 de Djuranovic, cu capul, după un corner executat perfect de pe partea stângă de Calcan. Gazdele au egalat în min. 82, prin Tsoumou, tot cu capul şi tot după o centrare de pe partea stângă a lui Dussaut, la singura greşeală a defensivei oaspeţilor, Răzvan Popa nereuşind să se “înalte” suficient în careu pentru a-l bloca pe congolez. Golul victoriei Iaşului a venit în min. 86, prin Andreias Calcan, care l-a “executat” pe Cobuz, după o pasă genială a lui Andrei Cristea. Poli Iaşi obţine trei puncte “de aur” în deplasare, care s-ar putea dovedi decisive în rămânerea şi de la vară a echipei în primul eşalon. FC Viitorul: Căbuz – Boboc, Mladen, Dobrosavlevici, Dussaut – Babunski (min. 79 Andronache), Artean (min. 46 Gaztanaga), Ciobanu – Matei (min. 70 – Pitu), Tsoumou, Ganea (min. 82 Haită); Poli Iaşi: Brănescu – Onea, De Iriondo, Popa, Buşu – Passaglia, Vanzo – Popadiuc (min. 85 A. Cristea), Vega (min. 73 Acosta), A. Stan (min. 11 Calcan) – Djuranovic. În ciuda victoriei de la Ovidiu, elevii lui Nicolo Napoli păstrează ultimul loc în clasamentul Ligii 1, însă distanţa faţă de primul loc care asigură prezenţa la baraj, ocupat în acest moment de Dinamo, s-a redus la cinci puncte. Astfel, înaintea ultimei etape din sezonul regulat, clasamentul în “zona fierbinte” arată astfel: 11. FC Viitorul – 31 p, 12. FC Voluntari – 31 p, 13. Gaz Metan – 30 p, 14. Dinamo – 27 p, 15. AFC Hermannstadt – 26 p, 16. Politehnica Iaşi – 22 p. În etapa viitoare (ultima a sezonului regulat), Poli Iaşi va întâlni luni, 12 aprilie, de la ora 17.30, în Copou, pe AFC Hermannstadt, într-un adevprat derby pentru evitarea retrogradării. (E.M.)