REGRETE DUPĂ „CIUMA ROȘIE”

Cu mască sau fără mască – în cazul senatorului Diana Șoșoacă, personajul principal al fiecărei relatări cu scandal, a fost subiectul ultimului război parlamentar. Diavolul și-a găsit sălaș în trupul senatorului, acoperit cu o pelerină roșie, de nuanța sângelui vărsat pentru patrie, pentru cei care ne-au furat. Diana Șoșoacă și-a propus să servească actualei puteri ceea ce PSD, pe când era la putere, a înghițit din partea descreieraților nimeriți prin vot în Parlamentul României. Obligativitatea ține de o decizie imperativă în fața căreia nu mai există negocieri. Legea nu se comentează, ea trebuie respectată în litera și spiritul ei. Marele tămbălău creat pe fondul implementării măsurilor necesare a fi luate în lupta cu Covid-19 continuă să ne împartă în dușmani până la moarte și prieteni de conjunctură, arcuind peste noi tot felul de interese, care mai de care mai unsuroase și mai slinoase, mare parte dintre acestea fiind de fapt parte din negru de sub unghie a celor care s-au trezit aleși parlamentarii poporului, pe când acesta era ocupat cu spectacolul lui Klaus Werner Iohannis, în timp ce preşedinţia sa se juca de-a ”geaca roșie”. Și pentru că am ajuns la această înălțime la care aerul este într-adevăr foarte rarefiat (de parcă și cerul s-ar îmbolnăvi de Covid-19) mi-aș permite un scurt comentariu prin care să apelez la o aducere aminte a nervozității prezidențiale, pe când PSD era prins la mijloc, asupra lui fiind vărsate cantități enorme de lături, prezentate a fi noua atitudine politică a celor care nu pot fi confundați cu ”ciuma roșie”. Pentru o cât mai firească departajare s-a legalizat emblema MUIE PSD! În acest draft ne întâlnim cu tinerii frumoși și liberi, în sensul eliberării lor de tot ceea ce se mai numește astăzi bun simț. Din opoziție au ajuns la putere, din golăniile stradale au ajuns în Parlament, astfel încât după ce au viciat alegerile în transmisiune directă, de la fața locului (Primăria Sectorului 1) au început într-o veselie să se calce pe ştaif, să-și dea seama că locul este cam strâmt, că funcțiile sunt mai înghesuite. Astfel, între PNL și USR-PLUS au început să sară scântei. La început s-a crezut că este vorba de o prelungire a sărbătoririi victorie în alegeri. Dar, ce fel de sărbătorire este aceea care nu se termină nici după patru luni?
În cele din urmă ne-am lămurit. Actuala putere ne mângâie cu o mână pe creștet, în timp ce cu cealaltă ne înfige sula în coaste, șoptindu-ne la ureche: Na, statuaţi-vă! Luați de aici câtă sulă doriți, câtă mai încape în burțile voastre goale! Trăim se pare în țara nimănui. În țara în care absurdul nu numai că este posibil, dar face parte din exercițiul de respirație a poporului român, prins în ofsaid de decizia lamentabilă, stivuită în strategia eu centrez, eu dau cu capul!
Peste nopate, într-o nonșalanță intraductibilă, apare în Monitorul Oficial un ordon al Ministrului Sănătății prin care se schimbă calimera stabilirii condițiilor în vederea carantinări localităților. Nu vorbim despre relaxare, ci, din contra, despre o brambureală general în urma căreia nimeni nu va mai ști ce se întâmplă nu cu vecinul său ci, în primul rând, cu el, cetățeanul dezorientat, trăitor într-o țară dezorientată, populată numai de oameni dezorientați, conduși de politicieni dezorientați! Această stare de somnambul, somnambulescă, face posibil dezorientarea care se descoperă pe sine, cum mai poate fi descoperită starea de pândă, fără de care pânda nu ar mai avea rost. Într-o astfel de îmbulzeală nu mai contează cine este prim ministru, cine este ministru, contează doar cel care semnează publicarea trăsnăii în Monitorul Oficial, în condițiile în care acces la această semnătură, cu putere de ”Sesam deschide-te!” – poate fi la îndemâna primului venit, primul servit.
Iată cum, de la o zi la alta, se dovedește din ce în ce mai pregnant că este ceva putred în actuala coaliție de guvernare, plină de oameni ce nu au nici în clin și nici în mânecă cu competența posturilor ocupate.
Cu fiecare zi consumată în numele guvernării României ies la iveală lacunele unor competențe, dovedite a fi doar vocale și mai puțin de substanță. Fără a declanșa competiția jocurilor politice, mă simt nevoit să constat că cei care s-au autonumit în funcția de ministru sunt goi, fără a avea pe ei măcar lenjeria intima, care le-ar fi ascuns rușinea. Singurul criteriu de promovare s-a rezumat a fi acordul viceprim-ministrului (liderul partidului din coaliția politică aflată la guvernare). Doar ”Da-ul” acestuia a fost suficient, așa cum tot suficient pare să fie menținerea voiculescului în tranșee, chiar dacă acesta este mort de mult. Cele mai multe victime a adunat USR-PLUS, formațiune politică greu de înțeles în contextual dezarmant al afirmației: ”Ți-am dat tot ceea ce mi-ai cerut!”
Se pare că trăim o mare deziluzie, garnisită cu o mare dezamăgire, acum când, din ce în ce mai multe voci se aud murmurând regrete după ”ciuma roșie”!
ADI CRISTI