OpenGovWeek: Concurs OpenGov Influencer

Secretariatul General al Guvernului anunță demararea înscrierilor la un concurs adresat tinerilor creativi ce-și doresc să fie parte din schimbarea relației dintre cetățeni și instituțiile statului. Cei interesați vor trebui să promoveze în mod inovativ valorile și principiile guvernării deschise, prin realizarea unui scurt material video (maxim 1 minut). Clipurile pot fi realizate în stil vlog, prin ilustrarea de animații grafice, sau orice altă metodă creativă aleasă de participanți. Materialul trimis va urmări, într-un mod prietenos și inovativ, teme precum:

  • Guvernare participativă – implicarea cetățenilor la decizia publică;
  • Open Government Partnership (particularități, istoric, contribuții, etc.);
  • Guvernarea deschisă ca motor al inovării în sectorul public;
  • Dreptul fundamental al cetățenilor de a avea acces la informații;
  • Metode inovative de comunicare a informațiilor de interes public;
  • Alte teme conexe celor anterior menționate;

Înscrierea se realizează prin transmiterea de materiale video pe adresa de e-mail guvernare.deschisa@gov.ro, în perioada 2 aprilie – 7 mai 2021Înscrierea este condiționată de completarea formularului de consimțământ, alăturat anunțului. Cele mai creative clipuri de promovare a valorilor guvernării deschise vor fi selectate și integrate într-o campanie de informare publică destinată cetățenilor, desfășurată în Săptămâna Guvernării Deschise – OpenGovWeek – (17 – 21 mai), prin canale oficiale.

Prin contribuția ta, ne poți ajuta să diseminăm valorile și principiile guvernării deschise, acționând ca un influencer în construirea unei societăți participative și corect informate.

Formular de consimțământ

Mai multe informații pot fi accesate pe site-ul oficial http://ogp.gov.ro/nou/ogw