Slujba din noaptea de Înviere de la Catedrala Mitropolitană din Iași va începe la miezul nopții, fiind precedată, de la ora 23.30, de Canonul Sâmbetei celei Mari și se va desfășura pe esplanada din afară Mitropoliei până spre ora 02.30, când se va încheia Sfânta Liturghie. Potrivit reprezentanţilor Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, ceremonialul religios va fi oficiat doar afară, pentru a permite unui număr cât mai mare de credincioși să participe la slujba de Înviere. Tot pentru a veni în sprijinul credincioșilor, slujba va fi transmisă, în direct, pe două ecrane de mari dimensiuni care vor fi amplasate în zone în care nu există vizibilitate directă spre locul de slujire, unul dintre ele urmând să fie amplasat în zona intrării în curtea Mitropoliei, spre zona pietonală a Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt. Credincioșii care vor participa la slujbă sunt îndemnați să respecte regulile sanitare specifice acestei perioade pandemice, respectiv purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţei fizice. De asemenea, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei fac un apel către credincioşi să nu se deplaseze de la locul lor în momentul în care, în miez de noapte, se va împărți lumina sfântă de Înviere. Părintele Mitropolit Teofan, clericii din sobor și voluntarii se vor deplasa cu lumânările aprinse la fiecare dintre cei prezenți, astfel încât să se prevină orice fel de aglomerare. (E.M.)
Related Articles
ANSVSA va demara luni un Plan național de control pentru depistarea E-coli în carne și lapte
15 mai 2016 13:24
MAI: 322 de posibile incidente electorale sesizate la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale
19 mai 2025 12:56
Campanie derulată de Fundaţia Bethany pentru copiii din satele judeţului Iaşi
11 decembrie 2018 16:06
Check Also
Close
-
303 de noi cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus27 aprilie 2020 17:41