Celebrată în fiecare an pe 9 Mai, Ziua Europei conturează prilejul de a ne reaminti că viitorul nostru comun în Uniunea Europeană depinde de implicarea fiecăruia dintre noi în construcția proiectului european. Pentru școli și universități, mai presus de toate, dar nu numai, este o zi de informare, orientare și dezbateri în sfera tematică a Uniunii Europene, incluzând inițiative cu un pronunțat conținut cultural și educativ. Nu în ultimul rând, semnificațiile acestei zile sunt cu atât mai nuanțate în sensul ideii de apartenență la un spațiu comun, în contextul în care valul pandemiei a reconfigurat natura interacțiunilor dintre cetățenii Europei. Prin urmare, acesta este momentul în care simbolurile Uniunii trebuie valorificate pe deplin.
Între aceste repere, Inspectoratul Școlar Județean Iași, prin Centrul de Formare pentru Educație Digitală al instituției, lansează proiectul educațional intitulat Our Experience as Europeans, în parteneriat cu EUROPE DIRECT Iași (găzduit de Asociația pentru Ecologie și Dezvoltare Durabilă). Inițiat de prof. Larisa Târzianu, inspector școlar pentru activități educative, și prof. Emanuela Pădurariu, inspector școlar pentru informatică, proiectul își propune să valorifice participarea României la experiența și evoluția Uniunii Europene. Prin creațiile elevilor, sunt puse în evidență contribuțiile României la patrimoniul cultural al spațiului european, acestea reprezentând, în același timp, o manifestare a adeziunii la valorile sale fundamentale – democrație, toleranță, egalitate, grijă pentru viitorul planetei.
Demersul face parte dintr-un proiect mai larg, intitulat ”Europa, MAI aproape 9”, numele sub care, din 2014, EUROPE DIRECT Iași i-a provocat pe tinerii cetățeni europeni din județul Iași să găsească modalități creative de promovare a informațiilor despre U.E. și instituțiile acesteia, despre valorile care stau la baza construcției europene.
Proiectul ”Our Experience as Europeans” este deschis tuturor școlilor din județ și tuturor elevilor din ciclurile gimnazial și liceal care doresc să își valorifice nu doar simțul artistic și creativitatea, ci și competențele digitale. De aceea, valențele interdisciplinare ale proiectului sunt evidențiate prin apelul la abilități ce țin de domenii diferite – informatică, grafică și arte plastice, comunicare etc. Realizarea fiecărei lucrări presupune o muncă de documentare din teme precum combaterea schimbărilor climatice, democrație și drepturile omului, diversitate și valori culturale, educația europeană și oportunitățile oferite copiilor și tinerilor, carieră și profesie pe o piață liberă a muncii, toate acestea dorindu-se o reiterare simbolică a călătoriei parcurse de bătrânul nostru continent în ultimii 71 de ani pentru materializarea principiilor și valorilor ce fundamentează existența Uniunii Europene.