Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) “Grigore T. Popa” organizează în perioada 14 – 16 mai un maraton al vaccinării, la care persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19 vor putea face acest lucru fără programare.
Orice persoană care a împlinit 16 ani poate merge la UMF Iași (str. Universității nr. 16) doar cu buletinul, fără programare, începând de vineri, 14 mai, de la ora 16.00, și până luni, 17 mai, ora 8.00. Vor fi utilizate dozele de vaccin produse de compania Pfizer BioNTech. Rapelul se va asigura la 21 de zile de la prima doză, în weekend-ul 4-6 iunie, tot la UMF.
În clădirea Universității vor fi amenajate 20 de fluxuri de vaccinare.
Parteneri ai maratonului de vaccinare organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” sunt: Consiliul Județean Iași, alături de Direcția de Sănătate Publică Iași, Colegiul Medicilor Iași, Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România – filiala Iași, Prefectura Iași, Primăria Municipiului Iași, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19. (E.M.)