POEMUL DE SÂMBĂTĂ

 

 

NISIP

 

 

  1. Unde Soarele inundă verdele câmpiei

va fi tragicul deșert…

Firele de nisip sculptate de suflarea vântului

nasc statuile rătăcirii.

 

  1. Iubirea născută din ură nu mai poate fi spulberată.

Las mâna să te descopere până când petala florii

îți pune degetul la gură.

 

  1. Nisipul păstrează forma trupului

până la prima adiere.

Prin aer îți întâlnesc parfumul

ca urma unor tălpi lăsată pe malul mării.

 

ADI CRISTI