În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi a fost înregistrate două cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în creştere faţă de ziua anterioară, a anunţat astăzi Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Până vineri, 11 iunie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.378 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19.
Potrivit informării date publicităţii de INSP, până vineri, 11 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.079.530 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 1.043.803 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 103 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în scădere faţă de ziua anterioară.
Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Bucureşti (15), Caraş Severin (8), Suceava (5), Teleorman (5), Neamţ (5), Ilfov (5), Alba (4), Argeş (4), Bihor (4), Dolj (49, Maramureş (4), Sibiu şi Timiş (4).
În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (183.536), urmat de Cluj (57.502), Timiş (54.300), Ilfov (45.073), Braşov (43.659), Constanţa (42.923), Iaşi (42.378) şi Prahova (35.304). (E.M.)