Ancheta internă cu privire la accidentul produs pe data de 17.06.2021 în cartierul Dacia, soldat cu rănirea unei adolescente în vârstă de 15 ani, care a fost acroşată pe trecerea de pietoni de un autobuz al Companiei de Transport Public (CTP), condus de un şofer aflat în stare ebrietate, a fost finalizată.
În urma anchetei interne, şoferul care a produs accidentul a fost concediat, anunţă, într-un comunicat, conducerea CTP.
“Având în vedere gravitatea incidentului și faptul că a fost depistat cu alcool în timpul serviciului s-a luat decizia de sancționare maximă, prin desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Totodată, începând cu data de 19.06.2021, procedura de verificare a angajaților cu privire la consumul de alcool a fost extinsă și la șoferii și vatmanii care fac schimbul de tură în traseu. Menționăm că măsurile de verificare cu aparatul alcooltest includ mai multe categorii de personal, lunar fiind supuși testării aproximativ 1.100 de salariați”, se precizează în comunicatul semnat de Cristian Stoica, directorul general al Companiei de Trasnport Public Iaşi.
“Reiterăm poziția companiei cu privire la consumul de alcool în timpul orelor de serviciu, abatere față de care manifestăm toleranța zero și care este sancționată drastic. Totodată, subliniem importanța atenției și prevenției în trafic, cu implicarea tuturor participanților la trafic, de la pietoni, bicicliști și până la conducătorii auto. Asigurăm călătorii că punem accent în primul rând pe siguranța călătorilor și a celorlalți participanți la trafic. O statistică a coliziunilor înregistrate de la începutul acestui an arată un procent covârșitor, de peste 80 de procente, în care vina aparține celorlalți participanți la traffic”, se arată în încheierea comunicatului CTP. (E.M.)