În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate cinci cazuri noi de coronavirus, în creştere faţă de raportarea din ziua precedentă, informează Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).
Conform documentului, până marţi, 13 iulie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.449 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19.
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore a fost efectuată o externare.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat iun deces în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 918.
Potrivit informării date publicităţii de INSP, până marţi, 13 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.081.326 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). De la începutul pandemiei şi până astăzi, 1.046.447 de pacienţi au fost vindecaţi şi externaţi.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare au fost înregistrate 51 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, în creştere faţă de ziua anterioară.
Cele mai multe cazuri noi de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 se înregistrează în Bucureşti (14), Iaşi (5) şi Arad (4).
În ceea ce priveşte numărul total de cazuri înregistrate de la începutul pandemiei şi până în acest prezent, pe primul loc se află municipiul Bucureşti (183.780), urmat de Cluj (57.633), Timiş (54.378), Ilfov (45.149), Braşov (43.688), Constanţa (42.970), Iaşi (42.449) şi Prahova (35.473). (E.M.)