Delgaz Grid a investit peste 3,2 milioane de lei într-un sistem nou de radio-comunicații operative

Noul sistem de radio-comunicații implementat de Delgaz Grid cuprinde 63 de repetoare (amplificatoare de semnal), asigurând comunicațiile operative în zonele unde sunt elemente ale sistemului de distribuție electricitate.

Aproximativ 500 de stații emisie-recepție creează rețeaua prin care dispecerii energetici și electricienii pot comunica permanent despre manevrele executate, potențialele avarii constatate la echipamente, măsurile de siguranță ce trebuie adoptate în diferite situații, etc.

În acest mod, comunicarea directă între Dispecerat și echipa de intervenție este facilă, chiar și atunci când dispare semnalul de telefonie mobilă, nefiind necesare deplasări ale electricienilor până în zone cu semnal telefonic în vederea coordonării manevrelor din sistemul de distribuție. Astfel, timpul alocat unor intervenții este redus considerabil.

Noul sistem de radio-comunicații a fost operaționalizat în 2019 în județele Iași, Suceava și Botoșani, iar anul acesta au fost finalizate lucrările și perioadele de testare în județele Vaslui, Bacău și Neamț.

Prin implementarea investiției de peste 3,2 milioane lei se îmbunătățesc semnificativ comunicațiile operative, în mod deosebit în situații critice, reducându-se astfel perioadele în care consumatorii nu sunt alimentați cu energie.

Configurația noului sistem de radio-comunicații permite dezvoltări ulterioare printre care: utilizarea unor butoane de panică pentru siguranța oamenilor în cazuri extreme în care este pusă în pericol integritatea echipelor din teren (ex. accidente rutiere sau accidente în instalații, agresiuni), localizare prin GPS etc. Totodată, pentru consolidarea funcționării acestui sistem vor fi montate echipamente suplimentare de comunicații pentru a reacționa optim în cazul unor avarii semnificative în rețelele de distribuție a energiei.