În perioada 20 – 27 iulie, între orele 8.00 și 18.00, echipele Citadin SA vor face reparații, dacă vremea o permite, la carosabilul de pe strada Prof. Ion Inculeț, pe tronsonul cuprins între Strada Prof. Ion Inculeț nr. 7 și intersecția cu strada Oțelari.
Lucrările includ ridicări la cotă a capacelor de canal, ridicări la cotă a prizelor de gaz, frezarea suprafețelor și așternerea de covor asfaltic, anunţă, ăntr-un comunicat, Biroul de presă al Primăriei.
În perioadele menționate traficul rutier pe această stradă va fi oprit.
În timpul lucrărilor pe artera respectivă va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.