Biroul Federal de Investigații (FBI) a lansat o anchetă privind o serie de atacuri informatice împotriva unor site-uri americane pe care au apărut inscripții și imagini care glorifică gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a informat luni NBC News, relatează AFP.Site-urile devenite ținte ale acestor atacuri — între care un site dedicat curselor de mașini din Ohio, un centru de caritate din Missouri și o biserică din Canada — au fost modificate prin apariția unor imagini cu steagul negru al grupării islamiste radicale.Alte atacuri de acest gen au fost semnalate în statele Montana, New York, Massachusetts și Minnesota.FBI-ul, care are cunoștință de aceste atacuri, a afirmat că ‘a contactat entitățile în cauză’. Cu toate acestea, potrivit unui expert pe probleme de securitate citat de NBC, este puțin probabil ca aceste atacuri cibernetice să aibă o ‘legătură reală’ cu SI.Duminică, aceste atacuri s-au îndreptate către Europa, cu piratarea site-ului unui centru de luptă împotriva violului din Dublin. Inscripția ‘Piratat de Statul Islamic. Suntem peste tot’, însoțită de un fundal sonor asociat grupării, a apărut pe site-ul asociației.FBI-ul și Departamentul pentru Securitate Internă a cerut joi forțelor de poliție americane să fie deosebit de vigilente în legătură cu eforturile de recrutare a unor tineri occidentali de către gruparea SI, după arestarea unui tânăr de 17 ani în Virginia.