Juriul de preselecţie pentru cea de-a 24-a ediţie a Galei Tânărului Actor – HOP a ales 11 tineri actori şi cinci trupe care vor intra în finala competiţiei, informează, marţi, UNITER.
Preselecţia s-a desfăşurat pe baza înregistrărilor video trimise online de concurenţi până la data de 15 iulie, iar juriul i-a avut în componenţă pe Ioan Ardelean (actor şi regizor), Silvia Ghiaţă (producător TV), Andrei şi Andreea Grosu (regizori), Alexander Hausvater (regizor), Daniela Nane (actriţă).
La secţiunea Individual au fost selectaţi patru absolvenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara (Oana Antonovici, Patricia Gavril, Marin Lupanciuc, Oana Tudoran), trei de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (Petru Mărginean, Alina Mişoc, Ileana Ursu), doi de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (Toni Gheorghe, Andreea Moustache) şi câte unul de la Universitatea Naţională de Arte „George Enescu” de la Iaşi (Diana Raluca Amitroaie) şi Universitatea „Lucian Blaga din Sibiu (Andrada Oltean).
La secţiunea Grup au fost selecţionate spectacolele: „Cazul Broaştelor”, cu Alexandru Cruceru şi Sonia Kalman, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti şi Crăiţa Mladinovici, absolventă a Universităţii Hyperion din Bucureşti; „Cetăţeni Turmentaţi”, regia Norbert Boda, cu Alexandru Chindriş, George Olar, Irina Sibef şi Maria Teişanu, absolvenţi ai Universităţii „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca; „D’ale lu’Aghiuţă”, cu Stela Cora, Andrei Cristea şi Lăcrămioara Soare, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti; „Memento uMori”, cu Cezara Creţu, Andrada Oltean, Alis Pelle, absolvenţi ai Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu şi Vlad Pelin, absolvent al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti; „Năpatima”, cu Eugeniu Cozma şi Oana Zara, absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti.
Cea de-a 24-a ediţie a Galei Tânărului Actor, al cărei director artistic este Gigi Căciuleanu, are ca temă „Teatru coregrafic. DansActorul ca fenomen al teatrului actual”, iar motto-ul ediţiei este „Caragiale – o lume în mişcare”.
Gala HOP 2020 va avea loc în perioada 2-4 septembrie, la Alba Iulia.
Finaliştii vor participa, între 30 august şi 1 septembrie, la un atelier de creaţie pe marginea „împerecherii vorbei cu mişcarea”.
Un program permanent al UNITER, Gala HOP este un concurs ce are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic.
Prima ediţie a avut loc în anul 1998, sub direcţia regizorului Cornel Todea, pe care a exercitat-o până în anul 2012.
În perioada 2013-2015, direcţia artistică a evenimentului i-a revenit regizorului Radu Afrim iar între 2016 şi 2018, gala HOP s-a desfăşurat sub bagheta profesorului şi actorului Miklos Bacs.
În 2019, dansatorul şi coregraful Gigi Căciuleanu a preluat direcţia artistică a Galei.
Gala se desfăşoară sub forma unui concurs, care este deschis tuturor absolvenţilor facultăţilor de teatru din ţară. AGERPRES