Instanţa supremă a confirmat, luni, decizia procurorilor Parchetului ICCJ de redeschidere a urmăririi penale în dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în anchetă fiind vizate circumstanţele în care au fost rănite mai multe persoane, în timpul evenimentelor care au avut loc la Bucureşti.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au constatat, luni, că soluţia Parchetului de pe lângă instanţa supremă, de redeschidere a dosarului mineriadei, este legală şi temeinică.Decizia ICCJ este definitivă, dosarul urmând să fie repartizat unui procuror care va emite, în baza probelor strânse, o rezoluţie. Acest procuror urmează să stabilească dacă se impune fie trimitere în judecată a celor implicaţi în dosar, fie clasarea cazului.În 5 februarie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul evenimentelor din iunie 1990.Parchetul instanţei supreme arăta, într-un comunicat de presă, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu Mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz.”În cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014, privind circumstanţele în care, în cadrul evenimentelor produse în municipiul Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990, s-a produs decesul sau rănirea prin împuşcare a mai multor persoane, prin referatul din data de 22 ianuarie 2015, procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare au propus infirmarea parţială a rezoluţiei nr. 175/P/2008 din 17 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi redeschiderea urmăririi penale în această cauză, precum şi infirmarea rezoluţiilor nr. 7335/3341/II/2/2009 din 25 august 2009 şi 7301/3419/II/2/2009 din 03 septembrie 2009 ale procurorului şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică”, a precizat sursa citată.Cercetările în cazul Mineriadei din 13 – 15 iunie 1990 vor fi, astfel, reluate după 25 de ani de la evenimente, perioadă în care au fost emise mai multe decizii de neîncepere a urmării penale, unele victime ajungând să fie despăgubite la CEDO în absenţa unei hotărâri judecătoreşti în ţară.De atunci până în prezent, pe rolul Parchetului de pe lângă instanţa supremă au fost deschise mai multe dosare, fără însă a fi găsiţi vinovaţii pentru acele crime.Primul dosar, 74/P/1998, înregistrat la data de 23 octombrie 1998, la Secţia Parchetelor Militare, are ca obiect cercetarea împrejurărilor în care au fost omorâţi prin împuşcare, în perioada 13 – 15 iunie 1990, Mitriţă Lepădatul, Mocanu Velicu Valentin, Dunca Gheorghiţă şi Drumea Dragoş. În acest dosar au fost trimişi în judecată, în 18 mai 2008, generalii în rezervă Mihai Chiţac şi Gheorghe Andriţa, precum şi coloneii Traian Ştefan Călin, Dumitru Costea şi Vasile Constantin, pentru instigare şi tentativă la ucidere.Dosarul a fost restituit la procurori pentru completarea urmăririi penale, iar prin rechizitoriul din 27 iulie 2007 s-a dispus, din nou, trimiterea în judecată a lui Chiţac, Andriţa, Costea şi Constantin. Dosarul a fost din nou restituit procurorilor, în 23 iunie 2008, pentru refacerea urmăririi penale.În acelaşi dosar, prin rezoluţia din 19 iunie 2007, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de fostul preşedinteIon Iliescu. Ulterior, procurorul general a dispus, în 7 decembrie 2007, infirmarea rezoluţiei din 19 iulie 2007 prin care a fost începută urmărirea penală faţă de Ion Iliescu şi continuarea ceretărilor de către procurori desemnaţi din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.Prin rezoluţia 1122/P/2007 din 3 septembrie 2008 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu pentru omor calificat, omor deosebit de grav şi tentative la cele două infracţiuni, sub forma participaţiei improprii, întrucât faptele nu există.Referitor la redeschiderea dosarului mineriadei, fostul şef de stat, Ion Iliescu, a declarat, în 5 februarie, pentru MEDIAFAX, că oricine este liber să analizeze şi să comenteze evenimentele de atunci şi că nu este nicio problemă dacă cei interesaţi sau istoricii se ocupă şi de acele momente.Întrebat dacă el crede că redeschiderea acestui dosar îl vizează în vreun fel sau îl va afecta, Iliescu a răspuns: ”De ce? Nu. Am fost contemporan cu evenimentele şi am avut nişte răspunderi, dar asta (redeschiderea dosarului, n.r.) e cu totul altceva”.Fostul preşedinte a arătat că în 13-15 iunie 1990 au fost ”nişte fenomene şi nişte manifestări” pe care le-a trăit şi care au constituit ”factori perturbatori ai vieţii sociale, începând cu organizarea societăţii româneşti”.