Premierul Florin Cîţu a comentat la o postare a Larisei Iordache şi i-a transmis gimnastei să fie puternică după ce nu a putut lua startul în finala probei de bârnă de la JO, din cauza unei accidentări.
„Fii puternică! Suntem alături de tine”, a scris şeful Guvernului, comentând postarea gimnastei.
Gimnasta Larisa Iordache a scris un mesaj, marţi, după retragerea din finala la bârnă, în care afirmă cu durerea resimţită la gleznă este peste limita pe care o poate suporta.
”Nu vom înţelege niciodată de ce drumul pe care ni-l alegem este atât de dur cu noi în unele momente, când ai nevoie să te lase să mergi liniştit spre ce vrei tu să faci. Am încercat şi am sperat până în ultima clipă pentru această finală olimpică. Din păcate, iar, drumul meu este împietrit. Durerea asta de la gleznă pe care o simt este peste limita mea de suportabilitate ca om”, a scris Iordache în mesajul de marţi.
Gimnasta mai afirmă că participarea în finala de la bârnă ar fi fost dedicată mamei sale, decedată în luna iunie, cu puţin timp înaintea JO de la Tokyo.
”Am vrut să o fac pentru mine. Pentru mine şi pentru fiinţa care m-a împins pe drumul acesta şi care, din păcate, nu mai este lângă mine şi nu mai pot obţine un cuvânt de încurajare de la ea, însă ştiu că am iubirea necondiţionată a familiei mele. Vă iubesc! Este greu, greu, pentru că de data asta chiar am crezut că o sa fie bine totul. Însă drumul nu se opreşte aici cu această şansa nefructificată. Momentan pun puţină pauză şi o iau de la capăt când o să fiu pregatită să reiau totul din punct de vedere psihic şi fizic”.
Iordache le-a mulţumit antrenorilor ei, soţii Moldovan, pentru că ”indiferent de situaţie” au crezut în ea şi în tot ce a făcut, dar şi fanilor pentru încurajări.
Larisa Iordache, notată cu 14.133 în calificări, a fost nevoită să facă pauză câteva zile, după ce a suferit o entorsă la metatarsienele piciorului stâng la aterizarea de la sărituri. A anunţat ulterior că va concura în finală, însă marţi a fost nevoită să renunţe din cauza durerilor.
Larisa Iordache a fost singura reprezentantă a României într-o finală individuală, după ce Marian Drăgulescu a ratat calificarea la sărituri, iar Maria Holbură nu a trecut de calificări în nicio probă.
De asemenea, România nu a mai aliniat echipă feminină de la JO din 2012, când a cucerit bronzul. (sursa:www.news.ro)