Consumul final de energie electrică a crescut cu 7% în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul unei majorări cu 8,3% a consumului populaţiei, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.
„Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 27594,3 milioane kWh, cu 7,0% mai mare faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020; iluminatul public a înregistrat o scădere cu 4,3%, iar consumul populaţiei a crescut cu 8,3%. Exportul de energie electrică a fost de 3587,3 milioane kWh, în creştere cu 1037,1 milioane kWh. Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 3039,4 milioane kWh, în creştere cu 186,2 milioane kWh”, se arată în comunicatul INS.
În perioada ianuarie – iunie 2021, resursele de energie primară au crescut cu 9,1%, iar cele de energie electrică s-au majorat cu 9,7%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Principalele resurse de energie primară au totalizat 16,65 milioane de tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 1,39 milioane tep faţă de perioada 1.I-30.VI.2020.
Producţia internă a însumat 9,38 milioane tep, în creştere cu 299.400 tep faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 7,27 milioane tep.
Resursele de energie electrică au fost de 34,22 miliarde kWh, în creştere cu 3,04 miliarde kWh, faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020.
Producţia din termocentrale a fost de 10,69 miliarde kWh, în creştere cu 1,32 miliarde kWh (+14,1%). Producţia din hidrocentrale a fost de 10,5 miliarde kWh, în creştere cu 3,11 miliarde kWh (+42,1%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 5,32 miliarde kWh, în scădere cu 645,7 milioane kWh (-10,8%).
Producţia din centralele electrice eoliene în primele şase luni ale anului a fost de 3,41 miliarde kWh, în scădere cu 476,7 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 868,8 milioane kWh, în scădere cu 13,8 milioane kWh faţă de perioada corespunzătoare a anului 2020. AGERPRES