Autorităţile din regiunea Iacuţia, nordul Siberiei, au decretat o zi liberă în mai multe districte din cauza fumului degajat de incendiile care au devastat milioane de hectare în această regiune de la începutul verii, relatează AFP.
Vineri, 13 august, va fi astfel zi liberă în unsprezece districte şi oraşe din Iacuţia, potrivit unui decret publicat joi pe site-ul guvernului acestei regiuni imense şi foarte puţin populate din nordul Siberiei.
Această măsură are drept scop „să protejeze sănătatea populaţiei împotriva impactului negativ al substanţelor toxice” apărute în aer din cauza incendiilor forestiere, potrivit aceleiaşi surse.
Printre zonele vizate, se află în special oraşul Iakuţk, capitala Iacuţiei, al cărui aeroport a fost nevoit să suspende zborurile din cauza vizibilităţii slabe.
Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat marţi dublarea eforturilor pentru controlarea incendiilor din Iacuţia, unde situaţia continuă să se agraveze, peste opt milioane de hectare de păduri fiind distruse de flăcări.
În prezent, câteva mii de pompieri sunt desfăşuraţi în zonă pentru a controla incendiul.
Agenţia spaţială americană NASA a raportat, la rândul său, într-un comunicat publicat sâmbătă că fumul degajat de incendiile din Iacuţia „a traversat mai mult de 3.000 de km pentru a ajunge la Polul Nord, ceea ce pare a fi o premieră în istoria documentată”.AGERPRES