Alexandr Stoianoglo a acuzat-o pe Maia Sandu de ingerinţă şi de încercarea de a politiza organele procuraturii. Potrivit lui Stoianoglo, şeful statului ar fi încercat să dea indicaţii, inclusiv solicitând deschiderea unor dosare penale în privinţa mai multor politicieni de opoziţie. Maia Sandu a respins acuzaţiile ca false şi iresponsabile, precizând că i-a cerut lui Stoianoglo să aplice legea şi să investigheze, înainte de toate, cazurile de mare corupţie, relatează portalul deschide.md.
Într-o conferinţă de presă susţinută joi, Stoianoglo a criticat faptul că la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate (CSS) din 10 august au fost invitaţi şi conducătorii procuraturilor specializate, în condiţiile în care, potrivit legii, Procuratura Generală poate fi reprezentată la CSS doar de către unul dintre conducătorii săi.
În opinia lui, unicul scop urmărit prin ultima şedinţă a CSS a fost de a ataca şi acuza Procuratura de lipsă de eficienţă şi, respectiv, de a iniţia modificările legislative pentru demiterea Procurorului General. ”Planul a fost transpus în realitate imediat după şedinţa CSS din 10 august, Ministrul Justiţiei prezentând şi proiectul legii pregătit din timp”, a declarat Stoianoglo.
El a mai susţinut că la respectiva şedinţă a CSS, Maia Sandu a prezentat o listă de persoane, inclusiv reprezentanţi ai actualei opoziţii, printre care Igor Dodon, Zinaida Greceanîi şi Vladimir Voronin, cerând Procuraturii să-i tragă la răspundere penală.
„Procuratura nu va accepta indicaţii şi nu va acţiona la ordin sau la emoţii. Procuratura nu va deservi nici o forţă, grup de interese sau institut al puterii. Nu vor fi dosare sau urmăriri penale la comandă. Vom continua să servim doar Legea şi interesele cetăţenilor acestui stat”, a spus Alexandr Stoianoglo.
Preşedintele Maia Sandu a respins acuzaţiile procurorului general că ea ar fi solicitat intentarea unor dosare penale împotriva reprezentanţilor opoziţiei. Potrivit reacţiei Maiei Sandu, publicată joi de Administraţia Prezidenţială, declaraţiile făcute de Alexandr Stoianoglo sunt false şi iresponsabile.
„La şedinţa CSS din 10 august s-a discutat despre faptul că membrii a două grupări criminale, implicaţi în cazuri mari de corupţie, părăsesc nestingherit ţara, iar Procuratura nu face nimic pentru a-i opri sau pentru a-i readuce în Moldova, ca să fie traşi la răspundere. Nu s-a discutat despre dosare împotriva opoziţiei, aşa cum dezinformează Procurorul General. Înainte să facă declaraţii, dl Stoianoglo ar fi trebuit să consulte procesul-verbal al acelei şedinţe la care el, apropo, nu a găsit de cuviinţă să se prezinte”, precizează preşedintele.
Maia Sandu menţionează că i-a cerut lui Stoianoglo să aplice legea şi să investigheze, înainte de toate, cazurile de mare corupţie.
„De fiecare dată, Alexandr Stoianoglo a venit cu justificări pentru lipsa de rezultate. Prin declaraţiile de azi (joi n.a.), actualul Procuror General face front comun cu penalii, devenind instrument şi complice în acelaşi timp, şi îşi trădează frica faţă de acţiunile noii guvernări de curăţare a sistemului. Nici dl Stoianoglo, nici corupţii pe care încearcă să îi protejeze acesta nu vor putea opri cea mai importantă reformă de care are nevoie ţara – curăţarea sistemului judecătoresc şi cel al procuraturii de influenţa grupărilor corupte”, punctează şeful statului. AGERPRES