Votul pentru funcţia de preşedinte al PNL, la Congresul din 25 septembrie,va fi dat de „deschiderea pe care fiecare candidat o va avea faţă de Iaşi şi Moldova”, a declarat primarul Iaşului, Mihai Chirica, vineri, într-o conferinţă de presă.
“Contează foarte mult deschiderea pe care fiecare candidat o va avea față de Iași și Moldova, felul în care acesta se va poziționa politic față de Iași și față de întreaga regiune a Moldovei”, a afirmat edilul.
Potrivit şefului municipalităţii ieşene, care în acest moment nu are nicio funcţie de conducere în PNL, după ce la sfârşitul lunii aprilie s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte interimar al Organizaţiei Municipale Iaşi a partidului, în prezent, în PNL există două curente de gândire, unul conservator şi unul progresist.
„Există două trenduri, unul conservator, care s-a și pronunțat, și un trend progresist, care a fost anunțat, dar pentru care nu am văzut deocamdată documentul. Va trebui și noi să ne alegem calea. Sunt convins că o vom face cu înțelepciune, poate ceea ce nu am demonstrat până astăzi, dar odată cu depunerea candidaturilor sunt convins că lucrurile vor intra în normalitatea unei competiții a unor oameni înțelepți care își vor alege liderul fără patimă, fără cuțite pe la spate și fără să compromitem ideea pentru care românii ne-au ales”, a spus Mihai Chirica, care a adăugat că în calitatea pe care o are, cea de primar al municipiului Iaşi şi membru al PNL fără funcţii de conducere, va analiza fiecare moţiune cu maximă acurateţe. (E.M.)