În cadrul unei conferinţe de presă, la Iaşi a avut loc luni semnarea contractului de parteneriat dintre Academia Didi și Academia Udinese.
La eveniment a fost prezent, din partea grupării italiene, Allec Bola, directorul Academiei Udinese, care în discursul ţinut cu această ocazie s-a declarat mulțumit de viitorul preconizat de singurul parteneriat pe care Udinese îl are deocamdată în România.
„Sperăm să fie aici noul Di Natale. E o misiune grea, dar cu multă muncă vom reuși. Sper să găsim un copil, doi sau chiar trei aici, care să fie pregătiți pentru Serie A”, a spus Alec Bolla.
“Prin intermediul parteneriatului dintre Academia Didi și Academia Udinese, antrenorii din cadrul Academiei Didi vor avea ocazia de a participa la ore de teorie și practică, alături de antrenorii clubului Udinese, iar copiii vor fi urmăriți de către scouteri trimiși periodic la Iași, cei care ies în evidență având șansa de a fi selectați pentru a face parte din Academia Udinese. Academia noastră va primi suport din partea Academiei Udinese în nutriție, psihologie, marketing, administrare, medicină sportivă, relații cu presa, scouting, fitness, antrenamente cu portarii, antrenamente specifice și alte cereri care pot veni din partea reprezentanților noștri. De asemenea, Academia Didi va participa la turnee organizate în Italia, alături de afiliatele Udinese. Finalele acestor turnee se desfășoară pe Dacia Arena, în fiecare an”, se arată într-un comunicat postat de Academia Didi pe pagina proprie de socializare.
Clubul de fotbal Udinese Calcio, din Serie A, precum şi Academia Udinese, au ca sponsor oficial producătorul român de autoturisme Dacia, contractul de sponsorizare fiind încheiat încă din anul 2009.
Începând din acest sezon, la meciurile de acasă disputate în Serie A de Udinese, la Stadionul “Dacia Arena” va fi prezent şi un panou publicitar cu Academia Didi, care să facă cunoscut publicului încheierea parteneriatului între cele două grupări .
De menţionat că, până în acest an, Academia Didi a avut încheiat un parteneriat cu FCSB, derulat pe parcursul a trei ani.
Asociaţia Sportivă “Didi Junior” (Academia Didi), înfiinţată în urmă cu opt ani, s-a născut din pasiunea pentru fotbal a fostului mare jucător al Politehnicii Iaşi, Didi Florean, antrenor cu licenţa A recunoscută de UEFA, care a evoluat pentru formaţia din Copou în perioada 1976-1989, acumulând 269 prezențe în tricoul alb-albastru și 27 de goluri în Divizia A și peste 50 de selecții la loturile naționale ale României de juniori și tineret.
În cadrul Academiei Didi activează peste 150 de copii născuți între anii 2008 și 2016, structurați pe şapte categorii de vârstă pentru „avansați” (2009, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 și 2015) și trei categorii de vârstă pentru nivelul „inițiere” (2008-2010, 2011-2013, 2014-2016), sub îndrumarea a şase antrenori (Didi Florean, Liviu Niță, Bogdan Curpăn, Robert Gucianu, Răzvan Macovei și George Ciucur- portari).
Copiii de la grupele “avansați” sunt legitimați la FRF şi participă oficial în campionatele județene organizate de AJF Iași: Juniori D (U13), Juniori E (U11), Ghe. Ola (U9), Ghe Ene (U8) și Interliga Națională FRF U7-U10. (E.M.)