Evenimentele dedicate împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova, la care participă şi preşedintele Klaus Iohannis, au fost amânate, din cauza condiţiilor meteo, care nu au permis delegaţiilor oficiale să aterizeze pe aeroportul din Chişinău, au anunţat organizatorii.
Potrivit acestora, nici aeronava cu care se deplasează preşedintele Klaus Iohannis, nici cea a preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, nu au putut ateriza la Chişinău, din cauza ceţii.
Autorităţile de la Chişinău au anunţat că manifestările, care trebuiau să înceapă la ora 9,20, vor începe la ora 11,00.
Preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent vineri la Chişinău pentru a participa la manifestările dedicate împlinirii a 30 de ani de la declararea independenţei Republicii Moldova.
Iohannis va avea întrevederi cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit Administraţiei Prezidenţiale. De asemenea, va susţine declaraţii de presă comune, alături de aceştia.
Klaus Iohannis va participa la ceremonia depunerii de coroane de flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi la manifestarea desfăşurată în Piaţa Marii Adunări Naţionale. AGERPRES