Logica războiului trebuie abandonată în ceea ce privește Ucraina, a declarat premierul francez Manuel Valls într-un interviu publicat în Polonia cu câteva ore înainte de sosirea sa la Varșovia, informează AFP.
Potrivit lui Valls, ‘nimeni nu are interes’ să izoleze Rusia.
În condițiile în care Polonia este puternic preocupată de politica Moscovei cu privire la Ucraina, cel mai mare cotidian polonez Gazeta Wyborcza l-a întrebat pe Valls dacă Franța va sprijini Polonia dacă aceasta va sări în ajutorul Ucrainei, după cum Polonia a ajutat Franța în Mali.
‘Nu trebuie să ne angajăm într-o logică a războiului, ci să ieșim din ea’, a răspuns șeful guvernului francez, precizând că în Mali a fost vorba de combaterea ‘unei organizații care constituie o amenințare teribilă, nu doar pentru țările africane, ci pentru noi toți’ și asigurându-i pe polonezi de recunoștință din partea francezilor.
‘Franța va continua de altfel să mobilizeze forțe terestre, maritime, aeriene și speciale pentru securitatea Poloniei’, a mai asigurat Valls, precizând că tancuri Leclerc vor fi ‘desfășurate în următoarele două luni’.
Solicitat de cotidianul polonez să evalueze eficiența sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei, Manuel Valls a declarat că acestea ar trebui să ducă la dialog.
‘Sancțiunile nu sunt un scop în sine; ele au un obiectiv: să-i constrângă pe cei ce se fac vinovați de război fără a afecta populația. Relațiile noastre economice cu Rusia sunt importante și nimeni nu are interes să încurajeze degradarea și izolarea Rusiei. Ceea ce ne dorim este să existe un dialog și să fie reinstaurată pacea, nu să se arunce gaz pe foc’, a subliniat șeful guvernului de la Paris.
Referitor la poziția Franței cu privire la eventuale livrări de arme Ucrainei, Valls a reafirmat opoziția Parisului față de această idee, respingând în același timp perspectiva extinderii conflictului ucrainean.
‘Poziția noastră nu este de a livra arme, ci soluții pentru detensionarea situației. Nu-mi prea pot imagina cum ar putea cineva să amenințe securitatea noastră colectivă fără a-și asuma riscuri majore’, a avertizat Manuel Valls.
Premierul francez este așteptat la Gdansk la începutul după-amiezii de miercuri, pentru un omagiu adus sindicatului istoric Solidarnosc, urmând să ajungă la Varșovia cu câteva ore mai târziu. Joi, Manuel Valls va avea întrevederi cu omologul său polonez Ewa Kopacz și cu președintele Bronislaw Komorowski.