Florin Cîţu: PNL este un partid care va ieşi unit din aceste alegeri

Premierul Florin Cîţu a declarat, luni, referitor la faptul că social-democraţii au amânat depunerea moţiunii de cenzură, că PNL este un partid care va ieşi unit după alegerile din 25 septembrie şi va fi „puternic” pentru a se lupta cu „inamicul său numărul unu” – PSD.

 

„PNL este un partid care va ieşi unit din aceste alegeri. Veţi vedea. Am început la drum cu un grup mic în spatele meu, am spus că voi construi, construiesc o echipă şi astăzi aproape majoritatea sunt în spatele meu şi veţi vedea că până la 25 septembrie vor fi toţi în spatele meu, vom fi uniţi. După 25 septembrie – eu zic că şi până atunci, dar după 25 septembrie veţi vedea un PNL puternic, care se va lupta cu inamicul nostru numărul unu – PSD”, a afirmat Cîţu, întrebat, la Parlament, dacă, după Congresul PNL, vor fi liberali nemulţumiţi care ar putea să voteze moţiunea de cenzură a PSD, având în vedere că social-democraţii au amânat depunerea acesteia.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat, luni, că parlamentarii social-democraţi vor depune moţiune de cenzură când vor fi cele 234 de voturi necesare. AGERPRES