Cele mai multe dintre restricţiile asociate epidemiei de coronavirus din Irlanda vor fi anulate în data de 22 octombrie, a declarat prim-ministrul irlandez Micheal Martin, care a anunţat astfel redeschiderea economiei ţării sale, informează AFP, citată de AGERPRES.
„A venit momentul să trecem de la reglementări şi restricţii generalizate asupra libertăţilor individuale ale oamenilor la o abordare definită de consilii de sănătate publică, atitudine, judecată şi responsabilitate individuală”, a declarat premierul Martin într-o conferinţă de presă, după o reuniune a miniştrilor din guvernul său.
Prim-ministrul irlandez a anunţat o relaxare progresivă a restricţiilor antiepidemice pe parcursul lunii septembrie şi o anulare aproape în totalitate a restricţiilor pe 22 octombrie, inclusiv a obligativităţii de purtare a măştilor sanitare în exterior şi de respectare a măsurilor de distanţare socială. Limitele privind numărul de persoane autorizate să se reunească în reşedinţe private sau să participe la ceremonii civile şi religioase vor fi de asemenea anulate.
Va fi însă menţinută obligativitatea de a purta măşti sanitare în spitale şi în centrele de sănătate, în magazine şi în transportul public.
Micheal Martin a justificat această etapă importantă din redeschiderea economiei Irlandei prin succesul campaniei naţionale de vaccinare şi prin eficacitatea „foarte clară” a vaccinurilor în ceea ce priveşte protecţia asigurată împotriva formelor grave de COVID-19 şi a deceselor asociate acestei maladii.
„Aproape 90% dintre rezidenţii de peste 18 ani au fost vaccinaţi cu schemă completă, iar rata de vaccinare din rândul cetăţenilor noştri cu vârste sub 18 ani este, de asemenea, extrem de încurajatoare”, a precizat prim-ministrul irlandez.
El a subliniat totuşi că este „foarte puţin probabil să putem să scăpăm complet de virus” şi spune că se aşteaptă chiar la „o creştere a numărului de cazuri pe parcursul săptămânilor următoare”.
Premierul irlandez a subliniat că guvernul său rămâne „vigilent” şi va acţiona „cu promptitudine” dacă „o nouă variantă încurajatoare apare sau dacă spitalele vor fi supuse din nou unei presiuni intolerabile”.
Irlanda, o ţară cu o populaţie de aproximativ 5 milioane de locuitori, a raportat 5.000 de decese asociate maladiei COVID-19.