Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins miercuri cererea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție de arestare la domiciliu a fostului judecător CCR Toni Greblă, cercetat penal pentru mai multe infracțiuni, printre care și trafic de influență. Decizia instanței nu este însă definitivă iar DNA poate face contestație. Potrivit unui comunicat al DNA transmis marți AGERPRES, Greblă este acuzat de trafic de influență, în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine și pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (2 infracțiuni), constituirea unui grup infracțional organizat (în forma constituirii și în vederea pregătirii infracțiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate). În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.