Focare de coronavirus la trei spitale din Iaşi

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Iaşi a anunţat joi, 16 septembrie, apariţia a trei noi focare de COVID-19 la mai multe unităţile medicale din municipiul Iaşi.

Este vorba despre Spitalul Clinic de Recuperare – Secţia de recuperare neuromorie, unde în urma examenului epidemiologic şapte persoane (un cadru medical şi şase pacienţi) au fost confirmaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, Institutul de Psihiatrie „Socola” – Secţia VI Acuţi, unde pacienţi au fost depistaţi cu noul coronavirus şi, respectiv, de Spitalul Clinic de Boli Infecţioase – Secţia IV, unde trei cadre medicale au fost confirmate pozitiv cu coronaviroză.

În primul caz, trei dintre pacienții pozitivi au solicitat externarea, cu izolare la domiciliu și supraveghere prin medicul de familie, iar ceilalți trei au fost izolați în secție. S-a demarat testarea întregului efectiv al secției, pacienții fiind negativi. În cel de-al doilea caz, pacienții au fost izolați în saloane individuale. S-a efectuat dezinfecția întregii secții şi au fost sistate internările pe secție, în timp ce în cel de-al treilea caz, toate cele trei cadre medicale au fost izolate la domiciliu pentru două săptămâni. De asemenea, s-a luat măsura testării întregului personal al unităţii medicale. (E.M.)