Deputatul PSD Oana Niculescu-Mizil și-a depus joi, la cabinetul președintelui Camerei, demisia din Parlament. Oana Niculescu-Mizil a fost adusă joi cu mandat la Direcția Națională Anticorupție, pentru a fi audiată de procurori. La ieșire, ea a anunțat că își va da demisia din Parlament, pentru a nu fi un impediment în fața justiției. ”Azi îmi depun demisia din calitatea de deputat pentru că nu vreau să fie un impediment în fața justiției. Eu sunt un om corect. Nu mi-au cerut procurorii”, a declarat Oana Mizil. Ea a precizat că are calitatea de suspect, iar acuzația se referă la faptul că a participat într-o firmă, dar a negat că acest lucru ar fi adevărat. ”Nu am administrat niciun magazin, din contră, am consiliat. Pur și simplu mă consider nevinovată, pentru că îmi place moda, nu am ce să fac, nu am putut să stau departe de modă. Ăsta a fost primul meu hobby și este în continuare”, a susținut aceasta. Oana Mizil a adăugat că nu are impusă nicio interdicție și că nu crede că acest dosar îi va afecta viitorul, chiar dacă mai are o condamnare cu suspendare, pentru că e total nevinovată. Potrivit unor surse judiciare, aceasta ar fi implicată în operațiuni de comerț incompatibile cu funcția de parlamentar. Sursele au precizat că aceasta era administrator de fapt al SC Fashion Brand Management și la patru magazine din București. Organizația PSD București va analiza excluderea Oanei Mizil din partid, a precizat joi secretarul general al organizației, Codrin Ștefănescu.