Orașul Hârlău din judeţul Iaşi a depășit vineri,m 17 septembrie, incidența de 2 la mia de locuitori (2,33) a cazurilor de coronavirus, cumulate la 14 zile.
Având în vedere această situație, prin ordin al prefectului judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, vineri după amiază, la sediul Prefecturii a fost convocată o şedinţă extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), în cadrul căreia, conform legislației în vigoare, s-a luat hotărârea prin care în orașul Hârlău sunt aplicate măsuri preventive care au drept scop diminuarea răspândirii virusului în comunitate.
Printre măsurile care se vor aplica începând de sâmbătă, 18 septembrie, în Hârlău, timp de două săptămâni, respective până pe data de 1 octombrie 2021, se numără:
- Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori și cu purtarea măștii de protecție;
- Organizarea unor evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;
- De asemenea, organizarea unor evenimente private (nunți, botezuri) este permisă cu un număr de participanţi de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- Activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber sunt permise cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună;
- Competițiile sportive sunt permise doar cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
- Este permisă activitatea în baruri, cluburi, discoteci și sălile de jocuri în intervalul orar 5.oo-2.oo fără a depăși 70% din capacitatea spațiului dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
„Conform legislației, în localitățile în care incidența depășește anumite praguri, trebuie luate măsuri sanitare preventive. Aceste măsuri au scopul de a limita răspândirea virusului în comunitățile respective. În Hârlău, incidența a depășit 2 la mia de locuitori și, în acord cu legislația, Comitetul pentru Situații de Urgență Iași a adoptat o hotărâre prin care sunt specificate noile condiții în care au loc o parte dintre activitățile publice – în special cele care presupun socializare cnstantă sau aglomerările. Încurajez în continuare populația să se vaccineze”, a declarat, la finalul şedinţei, prefectul Marian Grigoraş, preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. (E.M.)