CINE SUNTEM ȘI CE VOM AJUNGE

Nu știu dacă evenimentul de astăzi justifică amânarea paginii cu ”Poemul de sâmbătă”. O fac totuși amintindu-mi că, în cei 32 de ani de presă cotidiană, am acordat politicii locul pe care îl merită ea, ca fenomen, și nu politicienilor, acești actori dovediți a fi, de cele mai multe ori, lamentabili și greu de înțeles.
Și astăzi Silviu Brucan este actual. Ajunge chiar să fie blând cu previziunea care altădată ne-a înfuriat la maxim. Nu 20 de ani avem nevoie pentru a ne desprinde de mentalitatea care încă ne domină, ci pur și simplu cred că avem nevoie de 60 de ani cel puțin pentru a ne vindeca rana care încă ne sângerează. Libertatea nu am reușit, după 30 de ani, să o descoperim în dinamica ei, păstrându-ne entuziasmul doar pentru paradă, folosind-o doar la costumul de gală, astfel încât, în zilele lucrătoare să ne dăm seama că mai mult ne incomodează decât ne este de trebuință.
Încă nu reușim să o punem la treabă, să o folosim în interesul comun al societății, decât, poate, în scurte reprize de satisfacerea orgoliilor personale, de genul: Suntem liberi! Putem să facem tot ceea ce dorim … doar că, aici intervine un blocaj, în momentul în care trebuie să demonstrăm și ceea ce ne dorim să facem. Dintr-o dată constatăm că nu știm efectiv ce să facem cu libertatea noastră!
În același timp, iată, 5000 de oameni sunt adunați într-o sală pe măsura acestui număr, în miez de restricții, să-și aleagă conducătorul politic într-o țară în care regimul politic a devenit de 32 de ani democrat, în sensul că majoritatea este cea care decide cine ne conduce și ce va face el în timpul exercitării acestui mandat.
Nimeni nu va vota cum îl va duce capul, toți vor încerca să reprezinte interesele politice ale PNL, în acest caz. La prima vedere pare un lucru simplu, ușor de realizat. Pe fond, în spațiul în care intervin și orgoliile personale, lucrurile se complică, devin aproape imposibil de gestionat, acuzând grave derapaje de direcție și, mai ales, de opțiuni decisive. Lupta devine astfel o confruntare „pe viață și pe moarte”, cu un consum major de nervozitate.
Într-o astfel de „bătălie” sunt permise tot felul de „lovituri sub centură”, chiar dacă, din punct de vedere al textului legii astfel de pasaje sunt socotite a fi în afara cadrului legislativ. Nu avem voie să falsificăm prevederile care se adună în corpul textului constituțional „nimeni nu este deasupra legii”. Dar, una spune legea și alta fac făuritorii acesteia. Există un complex de permisivitate a celor care sunt constructorii unui anumit moment, ceferiștii au liber pe calea ferată, de exemplu, în timp ce foarte multe profesii și-au permis de-a lungul timpului să-și adopte anumite avantaje, specifice dreptului încă invocat „eu te-am făcut, eu te omor”. Toate aceste ziceri fac parte din bagajul aproape intangibil al unei mentalități de care nu putem scăpa, iată, nici după 30 de ani de încercare de a scoate căruța din șanț și de a o pune pe drumul cel bun.
Pe drumul pe care astăzi PNL va încerca să-și dea examenul maturității sale, chiar dacă nimic nu mai poate garanta acest lucru, suntem nevoiți să culegem câțiva spini, câteva buturugi, să astupăm gropile anevoioase pasului înainte, gândind că doar așa, prin permanente ajustări vom reuși să punem umărul, dezinteresați cu interesele unuia sau al altuia, la acuratețea imaginii de popor născut pentru a fi liber, de popor care știe că, prin libertatea sa, va reuși să valorifice calea cea dreaptă.
Suntem un popor majoritar creștin. Un popor „cu frică de Dumnezeu”, dar, în același timp, suntem un popor latin, plin de energiile cultivate în spațiul iubirilor dumnezeiești, ceea ce nu ne separă de păcatele pe care omul și le asumă, iar Dumnezeu i le iartă, doar dacă ele sunt conștientizate și asumate.
Astăzi vom încerca să nu ne îndepărtăm de felul în care vom explica cum de am ales pe cel pe care l-am ales, gândind astfel la beneficii și pierderi, la gestul fatidic și cel indus de nevoia câștigului imediat sau de lungă durată.
Astăzi ne vom cunoaşte încă o dată cine suntem și ce vom ajunge.
ADI CRISTI