Autorităţile locale sunt pregătite să furnizeze agent termic către locuințele și instituțiile racordate la sistemul centralizat de furnizare a apei calde și energiei termice în iarna 2021 – 2022, după ce gestiunea acestui service a fost preluată, în această vară de Primăria Municipiului Iaşi de la SC Veolia SA.
Astfel, aşa după cum a declarat luni, 4 octombrie, primarul Mihai Chirica, în deschiderea şedinţei ordinare a Consiliului Local, municipalitatea va cumpăra 100.000 de tone de cărbune energetic (cu o flexibilitate de +/- 10%) necesar funcționării sistemului în această iarnă.
Procedura de achiziție publică, postată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP – SICAP) și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), are o prevedere financiară de 60.794.965 lei, fără TVA, respectiv 72.346.008,35 lei cu TVA (circa 14,6 milioane de euro), companiile interesate fiind încurajate să depună oferte până cel târziu pe data de 6 octombrie 2021.
Pentru a putea participa la procedura de atribuire în calitate de ofertanţi operatorii economici au obligaţia să se înregistreze în SEAP – SICAP.
“În legătură cu unele speculații lansate în spațiul public, este important de înțeles că Primăria Municipiului Iași este o instituție publică și, spre deosebire de companiile private, nu poate face achiziții directe de pe piața liberă, ci respectă legislația națională și europeană a achizițiilor publice. La rândul lor, SEAP – SICAP și JOUE respectă anumite proceduri legale și tehnice a căror respectare este consumatoare de resurse și timp. Astfel, anunțul privind achiziționarea de cărbune a fost trimis de municipalitate spre publicare încă de pe 30 august 2021, după obținerea licențelor și avizelor necesare, însă a fost publicat pe SEAP – SICAP pe 16 septembrie 2021, iar în JOUE pe 21 septembrie 2021”, se precizează într-un comunicat al Biroului de presă al Primăriei.
În aceste condiții, conducerea municipalității face apel la companiile de profil să depună oferte până la termenul menționat (6 octombrie 2021) și se angajează că procedura va fi derulată cu celeritate și în mod transparent.
În prezent, în stocurile de la CET II Holboca (care funcționează cu cărbune) mai sunt circa 25.000 de tone de combustibil, astfel încât centrala poate fi pornită pentru a furniza agent termic, stocul fiind suficient pentru câteva săptămâni.
Întrucât, însă, mai mulți ieșeni solicită începerea furnizării agentului termic, municipalitatea poate porni în aceste zile sezonul de încălzire, acest lucru fiind posibil prin CET I Iași, care funcționează pe gaz. O decizie în acest sens va fi luată și comunicată în perioada imediat următoare.
Revenind la licitația pentru cărbune, potențialii ofertanți vor prezenta oferta tehnică și financiară conform cerințelor din caietul de sarcini. Oferta financiară se va prezenta în USD / tonă fără TVA (raportat la puterea calorică de referință) și nu va putea fi modificată pe toată durata derulării contractului.
Cărbunele va fi livrat în termen de 40 zile calendaristice de la data semnării contractului de furnizare de către ambele părți. Prima livrare se va efectua în termen de 10 zile calendaristice de la data semnării contractului de furnizare de către ambele părți. Durata contractului este de 12 luni.
În primăvara acestui an, serviciul public de alimentare cu energie termică (producție, transport, distribuție și furnizare) a fost preluat de către Municipiul Iași de la operatorul Veolia Energie Iași, iar în prezent este operat de SC Termo-Service SA. (E.M.)