ÎNAINTE ERA MAI BINE

Adi Cristi

A venit rândul lui ”care este”, Marian Vanghelie. Acesta a fost luat pe sus în mijloc de săptămână, de mascații de la DNA, direct din brațele iubitei sale Mizil, cuibușorul în care a fost zămislit viitorul Marean, ”va mai avea un băiețel” – a încercat Oana Niculescu-Mizil să-și ascundă emoția pricinuită de invitația intempestivă a celor de la DNA, care-i continuă spectacolul televizat cu suspecții României.

Luat pe sus, fără a fi încătușat, ci doar condus la Primărie, pentru a continua percheziția începută acasă, după ce i s-au confiscat deocamdată ceasurile și actele unui teren al soacrei, Marian Vanghelie se află pus în situația de ”a da cu subsemnatul”, gândindu-se printre picături la Victor Ponta, cel care, crede el, că i-a copt-o pentru trădare.

Nu cred că ar exista și o astfel de posibilitate, un transfer al conducătorului din umbră a sistemului cu care începuse să se joace generalul Coldea, din lipsă de factor decident. Dar, dacă se poate adeveri și o astfel de posibilitate?! Dacă Victor Ponta a pus mâna pe jucărie și începe cu ea să-și sperie adversarii ajunși și ei la statutul de dușmani de moarte, gen Marian Vanghelie și Mircea Geoană.  Atunci, nu ne mai rămâne decât să plecăm din țara asta putredă și confiscată, să cerem azil politic în țările din lumea a treia, acolo unde știi sigur că în bananier e liniște, iar jos începe sfâșierea fiarelor, după principiul cel mai puternic rămâne în picioare.

Marian Vanghelie nu se abate de la portretul robot al primarului pe care îl preferă bucureștenii. Să ne amintim de Crin Halaicu și Viorel Lis, fără a-i exclude pe Traian Băsescu și Adriean Videanu, primari generali care au în ADN-ul lor o țigănie greu de ignorat. Acesta este tipul omului de încredere, omului format pe structura turcitului București, cum avea să descopere capitala poetul Cezar Ivănescu. Nu ne putem aștepta ca Bucureștiul, ca oraș, să fie orașul elitelor, orașul culturii, atâta timp cât procentul majoritar al bucureștenilor îl reprezintă țigănimea, care excede etnia rromă, fiind practic dominată de țiganul falsificat în comportamentul său liberal de spiritul capitalei în care interlopii, de mai bine de un sfert de veac, au făcut jocurile. Impactul pe care îl are în continuare Marian Vanghelie asupra bucureștenilor a fost verificat și cu prilejul alegerilor locale în care a candidat pentru funcția de primar al Sectorului V al Capitalei, ca independent, după care, câștigând, a revenit sub culorile PSD. Aderența acestui personaj agramat la bucureșteni îl ”ejaculează” în față din rândul celor care gândesc și se exprimă ca el, a celor care citesc ”almanahe” și care ”ar trebui să se ducă dracului la muncă”. Acesta este personajul rupt din sacul masei majoritare a bucureștenilor, cei care îl vor vota într-o periculoasă veșnicie, care ne va da fiori grei de gheață, pe motiv că nimic nu se va schimba din preferințele electoratului, ce nu cred că se vor debloca atât de ușor din inerția ”așa cum e sacul, așa este și peticul”. Așa cum sunt bucureștenii, tot așa este și Marean Vanghelie, cel care este!

Procurorii DNA cu sau fără voia lor se pare că au prins capătul undiței. Nu le rămâne decât răbdarea și iscusința de a trage de fir, ”mulinând, mulinând, mulinând”, cu multă răbdare și tehnică impecabilă, pentru a aduce la mal sau în barcă una dintre cele mai mari prăzi, în fața căreia ceea ce a reușit Elena Udrea să ne înfățișeze privirii sunt simple căldărușe și lopățele de jucat prin nisip. Peștele gras stă în Marean Vanghelie, personajul pitoresc al bucureștenilor, cel care a reușit să-i hipnotizeze tocmai prin felul său mai puțin ipocrit, mai sincer, dar nu suficient de cinstit într-o lume, este adevărat, în care minciuna se află la baza întregului eșafodaj.

Dacă te bagi în țigănie nu mai poți ieși cu fața curată decât cu picioarele înainte, chiar și numai pentru că aceasta este poziția cu ajutorul căreia vei reuși să te strecori pe sub ușă.

Marean Vanghelie a intrat pe ușa din față a DNA și va ieși pe ușa din spate a primăriei Sectorului V.  Între timp, viața merge înainte, fără ca să ne mai întrebe și pe noi dacă aceasta este direcția în care dorim să ne ducă, chiar și numai pentru mai multe glasuri răzlețe încearcă să motiveze direcția invocând amintirea: ”înainte era mai bine”.