În zilele de 7 și 8 octombrie, mai mulți jandarmii ieșeni au fost prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină, răspunzând pozitiv campaniei naționale inițiate de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, în parteneriat cu Patriarhia Română.
“În contextul lipsei tot mai acute de sânge, conștienți de importanța pe care o are o inițiativă de acest fel, jandarmii doresc să își aducă aportul la completarea rezervei de sânge și la salvarea de vieți omenești. Jandarmii au participat în mod voluntar la activitatea de donare, în speranța că prin gestul lor să determine un număr cât mai mare de persoane să ia atitudine și să conștientizeze faptul că, prin sângele donat, pot salva viața unor oameni ce se află în suferință”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Iaşi.
Jandarmii ieșeni nu se află la prima acțiune de acest gen, conștienți fiind de faptul că, dacă sângele înseamnă viață, donarea reprezintă speranța unui nou început. (E.M.)