Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că așteaptă ca premierul să îi ceară demisia ministrului Finanțelor, Darius Vâlcov, urmărit penal pentru trafic de influență, arătând că, astfel, Victor Ponta ar fi consecvent față de afirmațiile sale anterioare. „Trebuie să facă Ponta ce a spus. Dacă vă aduceți aminte, (…) a spus că „dacă începe urmărirea penală împotriva mea, îmi dau demisia din funcție și acest lucru este valabil pentru orice ministru din Guvern”. Așteptăm ca Ponta să îi ceară lui Vâlcov să își dea demisia din funcția de ministru, dacă este consecvent. Sigur că nu este consecvent. Ponta este mincinos (…)’, a declarat Orban. În ceea ce privește poziția șefului Executivului față de senatorul Dan Șova, liderul PNL a punctat relația mai veche dintre acesta și Victor Ponta. „În privința lui Șova, ce să facă domnul Ponta cu Șova, atât timp cât a fost un beneficiar de pe urma relației cu Șova, câștigând vreo 4 miliarde jumate în 2007, și 7 miliarde 400 de milioane în 2008 în poziția de senior partner la firma lui Șova, exact în perioada în care domnul Șova avea contracte la complexele energetice…”, a spus Orban. În context, prim-vicepreședintele PNL a arătat că liberalii nu vor bloca în Parlament demersurile justiției, poziția partidului fiind „în favoarea” acestora, în timp ce PSD și „aliații săi” fac „zid” în jurul celor care sunt cercetați pentru fapte de corupție. „Poziția noastră constantă (va fi — n.r.) în favoarea demersurilor care sunt făcute de justiție. Noi nu împiedicăm înfăptuirea justiției. Orice parlamentar, orice ministru care este cercetat penal — noi nu împiedicăm în Parlament derularea anchetei penale. (…) La votul în privința lui Laszlo Borbely, am avut 90 de deputați prezenți care au votat (…) majoritatea zdrobitoare au votat la vedere, în timp ce coaliția majoritară a avut în sală aproape 200 de oameni. Din 200 de oameni, nu s-au înregistrat nici măcar 40 de voturi pentru începerea urmăririi penale. Asta este atitudinea PSD-ului și a aliaților față de justiție. Ei s-au întors de fapt la vechiul nărav în care fac zid în jurul celor care sunt cercetați pentru fapte de corupție’, a mai declarat Ludovic Orban. Darius Vâlcov a declarat, sâmbătă seara, agenţiei MEDIAFAX că nu a demisionat din postul de ministru al Finanţelor, ca reacţie la informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora acesta s-ar fi retras din Guvern.