Dumitrescu: Propunerea PNL pentru funcţia de prim-ministru este Florin Cîţu, cu ea mergem la consultările de la Cotroceni

Prim-vicepreşedintele PNL Iulian Dumitrescu a anunţat, miercuri, printr-o postare pe Facebook, că liberalii vor merge la cea de-a doua rundă de consultări de la Palatul Cotroceni, pentru formarea Guvernului, cu Florin Cîţu propunere pentru funcţia de prim-ministru, aceasta fiind decizia luată în forul de conducere statutar.

”Decizia BEx al PNL, luată în unanimitate, e una clară: propunerea PNL pentru funcţia de prim-ministru este preşedintele partidului, Florin Cîţu. Aceasta este propunerea cu care vom merge la consultări, la Cotroceni”, a scris Dumitrescu.
El a continuat: ”Avem convingerea că vom genera o majoritate în jurul PNL”.

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat joi partidele parlamentare la consultări pentru desemnarea unui alt premier, după ce Cabinetul propus de Dacian Cioloş nu a primit votul de încredere al Parlamentului.

Discuţiile ar urma să înceapă de la ora 11.00.

(sursa:www.news.ro)