Cioloş: România are nevoie de un guvern cu puteri depline. Noi votăm un guvern din care să facem parte

Liderul USR Dacian Cioloş a declarat, joi, înainte de consultările cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru formarea Guvernului, că formaţiunea merge cu mandatul de a se forma cît mai rapid un Guvern cu puteri depline, pentru a scoate ţara din criză. ”Noi votăm un guvern din care să facem parte”, a spus Cioloş, precizând că PNL are de ales dacă doreşte o majoritate cu USR sau dacă vrea un guvern susţinut din umbră de PSD.

Preşedintele USR a declarat că USR e gata să meargă la masa dfiscuţiilor, cu soluţii pe masă şi a precizat că formaţiunea doreşte un premier, altul decât Florin Cîţu, ”Din punctul nostru de vedere, acest lucru se poate face reconstruind coaliţia PNL-USR-UDMR”, a spus Cioloş.

El a arătat că este nevoie de un guvern cu puteri depline, care să poată adopta deciziile necesare în perioada următoare.

”Nu putem să susţinem un guvern minoritar, atâta timp cât există posibilitatea să construim un guvern majoritar. (..) Noi votăm un guvern din care să facem parte. România are nevoie de un guvern cu puteri depline, iar un guvern minoritar nu poate asuma nişte decizii clare în Parlament. Noi dintr-o astfel de majoritate ne dorim să facem parte.”, a spus Dacian Cioloş.

Liderul USR a precizat că, după ce vor vedea propunerea preşedintelui şi după ce preşedintele va face o desemnare, vor intra la discuţii, dacă vor fi invitaţi de premierul desemant.

Despre varianta Ciucă premier, Cioloş a spus că ceea ce au cerut cei de la USR a fost a un premier, altul decît Cîţu.

”Dacă este domnul Ciucă, o să vedem ce are de gând să facă şi apoi vom putea comenta, ce va face şi ce îşi va asuma şi ce nu îşi va asuma. Nu respingem, pentru că România are nevoie de un Guvern, cât mai repede, dar cu o majoritate în Parlament. Nu credem că un guvern minorutar este o soluţie pentru ceea ce are nevoie România în perioada asta. Dacă se poate construi o majoritate, nu văd semnsul unui Guvern minoritar, şi se poate construi o majoritate”, a spus Cioloş, la Parlament.

(sursa:www.news.ro)