Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu, a declarat că numărul paturilor din cadrul secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul modular Leţcani va ajunge la 48. „În cursul zilei de astăzi, numărul locurilor de la ATI va ajunge la 48. Dacă la acest număr adăugăm cele 17 paturi deja existente în secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă de la Spitalul de Boli Infecţioase, rezultă un total de 65 de locuri destinate exclusiv pacienţilor cu forme critice de coronavirus. În acest fel, secţia ATI de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, împreună cu cea de la Leţcani, devine cea mai mare secţie de Anestezie şi Terapie Internsivă din România care îngrijeşte pacienţi cu forme severe de COVID-19”, a declarat Florin Roşu.
Potrivit acestuia, acum, în Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt internaţi 214 pacienţi cu forme medii şi severe de infecţie cu virusul SARS-CoV-2, în timp ce în Spitalul modular de la Leţcani, care funcţionează ca secţie externă a Spitalului de Boli Infecţioase, sunt internaţi 40 de pacienţi.
În altă ordine de idei, medicul Florin Roşu propune înfiinţarea în cel mai scurt timp a unui comitet din care să facă parte şefii disciplinelor de boli infecţioase şi epidemiologie din cadrul facultăţilor de medicină generală din toată ţară, care să elaboreze un plan de măsuri pe termen scrut şi mediu în vederea stopării răspândirii coronavirusului în rândul populaţiei, document care ulterior să fie însuşit şi pus în practică de către decidenţii politici. (E.M.)