Comisii mixte de verificare a respectării măsurilor legale privind prevenirea și combaterea pandemiei de COVID-19, formate din reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Inspectoratului Teritorial de Muncă Iași şi Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași, vor acţiona începând de astăzi în zonele aglomerate și cu risc de infectare cu noul coronavirus din judeţ. Totodată, printr-un ordin al prefectului Marian Grigoraş, reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică vor efectua verificări în instituțiile publice din județ, cu scopul prevenirii și combaterii răspândirii noului coronavirus. De asemenea, vor fi intensificate și verificările în cazurile persoanelor care se află fie în carantină, fie în izolare. Ordinul de prefect mai prevede ca structurile de Poliție Locală din județul Iași să efectueze verificări în zonele aglomerate și cu potențial risc de infectare.„Prezența echipelor mixte pe teren are drept scop verificarea respectării normelor sanitare de către toată lumea, deopotrivă cetățeni obișnuiți, instituții publice sau agenți economici. Scopul acestor controale este unul singur, și anume ca în final să reducem numărul de persoane infectate cu COVID-19, prin respectarea noilor măsuri anunțate de la sfârșitul săptămânii trecute. Respectarea legislației preventive și vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2 sunt cele două căi prin care vom putea reveni la viața în condiții normale cu care eram obișnuiți înainte de pandemie”, a declarat Marian Grigoraș, prefectul județului Iași. (E.M.)